Doi romani, arestaţi preventiv sub suspiciunea de furt. Au sustras bijuterii, ceasuri şi laptopuri de 300.000 de lei

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Doi români, suspectaţi că ar fi dat mai multe spargeri de locuinţe, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de circa 300.000 de lei, au fost arestaţi preventiv.

Doi tineri suspectaţi că ar fi dat mai multe spargeri în mai multe locuinţe, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de circa 300.000 de lei, au fost arestaţi preventiv, după ce fuseseră reţinuţi de poliţie în urma unor percheziţii efectuate la domiciliile lor, au anunţat, în această seară, reprezentanţii IPJ Vâlcea, scrie Agerpres. "La data de 22 noiembrie, poliţiştii au descins în comuna Amărăşti şi municipiul Râmnicu Vâlcea, la locuinţele unor tineri bănuiţi de comiterea de infracţiuni de furt calificat, în datele de 25 august a.c. şi 12 noiembrie, fiind ulterior puse în aplicare două mandate de aducere.

În fapt, aceştia ar fi pătruns fără drept în locuinţele unor persoane fizice din comuna Amărăşti, respectiv comuna Dănicei, judeţul Vâlcea, şi ar fi sustras bani, bijuterii, ceasuri şi laptopuri, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 300.000 de lei", au precizat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.


De asemenea, astăzi, 23 noiembrie, tinerii au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru furt calificat, măsură admisă de magistraţi în urma probatoriului. Astfel, în total, polițiștii au efectuat trei percheziţii domiciliare în acest caz, scrie Agerpres.

 

Români, audiați de DIICOT pentru furturi din TIR-uri în Germania, Franța și Austria. Sute de lovituri date de bandă

 

Zeci de percheziţii au fost efectuate recent și în Dâmboviţa şi Argeş, dar şi în Germania, la membrii unui grup infracţional care furau din TIR-uri aflate în diferite parcări pe teritoriul Germaniei, Franţei şi Austriei.

Potrivit Agerpres, este vorba despre un prejudiciu de aproximativ 1,3 milioane de euro.  Astfel, potrivit DIICOT, în perioada 2015 - 2021, pe teritoriul țării noastre, s-a constituit şi a acţionat un grup infracţional organizat, membrii acestuia săvârşind peste 100 de infracţiuni de furt calificat din TIR-uri aflate în diferite parcări pe teritoriul Germaniei, Franţei şi Austriei. În plus, furturile au fost comise, în zona autostrăzilor A10 şi A71, în sudul Parisului, iar în Germania în apropierea oraşelor Münster şi Osnabruck.


Potrivit DIICOT, "sub aparenţa executării unor activităţi de transport, se deplasau în aceste state, iar pe timpul nopţii sustrăgeau bunuri din alte camioane, aflate în parcări. Bunurile furate erau transportate, ulterior, pe teritoriul României, unde erau comercializate către persoane cunoscute membrilor grupării, la preţuri cu mult sub valoarea reală a acestora, în scopul obţinerii unor venituri ilicite".

Astfel, în urma perchezițiilor, la sediul DIICOT Dâmboviţa, vor fi conduse, în vederea audierii, 31 de persoane. De asemenea, în acest caz, cercetările s-au efectuat în cadrul unei echipe comune de anchetă, între DIICOT şi autorităţile judiciare din Germania şi Franţa, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel