Doi români au golit de motorină rezervorul unui TIR, parcat în Deveselu

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Doi români au golit de motorină rezervorul unui TIR, parcat în Deveselu
Doi români au golit de motorină rezervorul unui TIR, parcat în Deveselu

Doi tineri români, în vârstă de 31 de ani, din judeţul Teleorman, au fost plasaţi în arest preventiv, după ce au furat aproape o tonă de motorină din rezervorul unui TIR parcat în comuna Deveselu, judeţul Olt.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, pe 8 iunie, prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras motorină din rezervorul unui tir ce se afla parcat în comuna Deveselu, județul Olt.

La fața locului s-a deplasat echipa de cercetare din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu, care, din primele verificări, a stabilit faptul că, în noaptea de 7/8 iunie 2023, persoane necunoscute ar fi sustras aproximativ 900 de litri de motorină din rezervorul unui tir ce se afla parcat în comuna Deveselu, județul Olt și care aparținea unui cetățean ceh, scrie gazetanoua.ro.

„În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și dispunerii de măsuri legale.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, poliţiştii au identificat doi tineri, în vârstă de 31 de ani, ambii din comuna Uda-Clocociov, județul Teleorman, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

 

Casele celor doi hoți, percheziționate

 

În vederea documentării activității infracționale, în dimineața zilei de 21 iunie 2023, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii și un mandat de percheziție a unui vehicul.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri ce privesc posibila activitate infracțională a persoanelor bănuite, precum și 200 de litri de motorină”, transmite IPJ Olt.

Tinerii au fost reţinuţi 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Caracal a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de aceștia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel