Publicitate
Poliția Națională din Spania, în colaborare cu Poliția Locală din Palma de Mallorca, a reținut doi bărbați de origine română în calitate de presupuși autori a 32 de furturi comise în interiorul autobuzelor EMT, precum și a trei infracțiuni de înșelăciune comise cu carduri sustrase victimelor.
Polițiștii au depistat în perioada 10 – 31 ianuarie o creștere considerabilă a faptelor penale săvârșite pe liniile de transport, care datorită cercetărilor și colaborării companiei EMT și șoferilor acesteia, au dus la identificarea a doi hoți de buzunare.
Cum acționau românii
Cei doi români profitau de fluxul mare de pasageri pentru a jefui, în special persoane în vârstă.
Românii acționau în același timp. Unul dintre ei avea rolul de „paravan”, împiedicând ceilalți pasageri să vadă furtul, în timp ce celălalt băga mâna în gențile sau paltoanele vârstnicilor și le fura portofelele.
Hoții au reușit să pună mână pe multe carduri de credit în cele 32 de furturi pentru care sunt arestați. Se estimează că suma furată odată cu folosirea cardurilor se ridică la circa 11.603 de euro.
Au fost prinși în flagrant
Indivizii au fost filați de agenții de la Postul Central de Poliție al Poliției Naționale împreună cu agenți de la Poliția Locală din Palma de Mallorca și au fost prinși în interiorul unui autobuz la stația situată în Plaza de España.
Deținuții au fost aduși în fața instanței pe 10 februarie, iar Curtea de Investigație a Gărzii a decretat interdicția de a vizita sau de a locui în Palma de Mallorca în timp ce procedura este investigată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News