Pompierii din Allhaming, Pucking-Hasenufer și Nettingsdorf au fost chemați, duminică, 30 iulie, la ora 18:19 la accident "cu o persoană încarcerată".
Doi români au suferit răni grave în urma unui accident rutier. Pe drumul spre Viena, lângă Sipbachzell, anvelopa stângă față și janta unui vehicul, condus de 29 de ani, s-au desprins și au fost aruncate pe parbrizul unei mașini care se deplasa spre Salzburg.
Mașina condusă de un șofer român de 18 ani s-a învârtit de mai multe ori și a lovit spatele balustradei. În cele din urmă, vehiculul, grav avariat, s-a oprit pe marginea drumului, scrie nachrichten.at.
În automobil se afla și tatăl său, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit. La fața locului au ajuns și salvatorii de la Crucea Roșie, elicopterul medical de urgență și polițiști. După vreo două ore și jumătate, operația s-a încheiat. Autostrada de vest a trebuit să fie închisă tuturor traficului aproximativ o oră.
Serviciile de urgență i-au eliberat dintre fiare pe șoferul român și pe tatăl său. Tânărul a fost dus la Spitalul Universitar Kepler cu un elicopter de urgență, iar tatăl său a fost dus cu ambulanța la spitalul din Wels.
Șoferul de 29 de ani, a cărui mașină a rămas fără o roată, a reușit să frâneze și nu a fost rănit.
----------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News