Doi români prinși la furat de motorină în Italia au încercat să dea șpagă carabinierilor: "Hai, închideți și voi ochii!"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Doi români care a fost prinși furând motorină, în Italia, au încercat să mituiască carabinierii. Ce s-a întâmplat mai departe.

Doi cetățeni români, în vârstă de 46 și 24 de ani, au fost arestați de carabinieri în zona industrială din Massa Lombarda, o localitate din provincia Ravenna, Italia, după ce au fost surprinși în flagrant furând motorină din rezervorul unui camion aparținând firmei la care lucrau. Cei doi riscă acum pedepse serioase, fiind acuzați nu doar de furt agravat, ci și de tentativă de corupere a forțelor de ordine.  

Potrivit publicației Il Resto del Carlino, incidentul a avut loc în cursul nopții, în timpul unei patrulări de rutină efectuate de carabinierii din cadrul Nucleului Radiomobil al Companiei Lugo. În timpul verificărilor din zona industrială, patrula a observat activități suspecte în apropierea unui autoarticulat cu cap tractor austriac și remorcă frigorifică înmatriculată în România.  

Ajunși la fața locului, carabinierii i-au surprins pe cei doi bărbați în plină acțiune, scoțând motorină din rezervorul camionului. La vederea oamenilor legii, cei doi au reacționat imediat: au încercat să ascundă rapid mai multe obiecte printre buruienile din zonă și să fugă. Tentativa lor de a scăpa a fost însă de scurtă durată, fiind rapid opriți și imobilizați de carabinieri.  

În urma percheziției de la fața locului, forțele de ordine au descoperit nu mai puțin de șapte canistre din plastic, fiecare având o capacitate de 25 de litri, toate pline cu motorină sustrasă. Totodată, au fost găsite și mai multe furtunuri din cauciuc, folosite pentru extragerea combustibilului. Verificările asupra camionului au scos la iveală urme clare de forțare a sigiliilor de la rezervor.  

Confruntați cu situația și temându-se de urmările legale, cei doi români au încercat să scape de răspundere oferind mită carabinierilor. Potrivit sursei citate, suspecții le-au cerut oamenilor legii „să închidă ochii” și să nu întocmească actele necesare pentru infracțiunea comisă.

Unul dintre români a scos din portofel mai multe bancnote și le-a oferit unuia dintre carabinieri. Văzând că acesta refuză banii, suspectul a încercat să îi strecoare în buzunarul uniformei suma de 150 de euro. În același timp, celălalt român a făcut un gest clar de mituire, frecându-și degetele în semn de bani.  

Carabinierii nu au dat curs încercării de corupere și i-au încătușat pe cei doi bărbați, care au fost ulterior transportați la secția de carabinieri din Lugo. După finalizarea formalităților, cei doi au fost prezentați în cursul aceleiași zile în fața magistraților de la Tribunalul din Ravenna.  

În fața instanței, românii și-au recunoscut faptele și și-au cerut scuze pentru gesturile lor, sperând astfel să obțină clemență. Judecătorul a confirmat măsura arestării preventive, însă, la solicitarea avocatului apărării, a decis ca cei doi să fie eliberați provizoriu până la următorul termen al procesului. Următoarea înfățișare a fost stabilită pentru luna iunie, când cei doi vor trebui să răspundă în fața instanței pentru acuzațiile de furt agravat și tentativă de corupere a forțelor de ordine.  

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel