Doi soți români, acuzați că au înlesnit practicarea prostituției. Ce afacere au pus la cale cei doi

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Parlamentul European solicită măsuri împotriva prostituției și eliminarea sărăciei
Parlamentul European solicită măsuri împotriva prostituției și eliminarea sărăciei

Un bărbat, de 37 de ani, și soția sa, în vârstă de 28 de ani, au fost reținuți, fiind acuzați că au înlesnit practicarea prostituției de către mai multe persoane, pe care le găzduiau, le promovau și le aduceau clienți.

Potrivit Poliției Române, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în executare trei mandate de percheziții domiciliare, dintre care două în județul Constanța și una în județul Brașov, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de falsificarea de monede, punere în circulație de monedă contrafăcută și proxenetism.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada martie a.c. – august a.c., două persoane, un bărbat, de 37 de ani și soția sa, de 28 de ani ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe persoane, prin aceea că le-ar fi găzduit, atât în propria locuință, cât și în mai multe apartamente pe care le-ar fi închiriat, le-ar fi transportat la adresele indicate de clienți, s-ar fi ocupat de promovarea acestora, ar fi stabilit și negociat prețurile practicate, astfel obținând foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către acestea. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate 115 bancnote de 200 de euro contrafăcute (23.000 de euro), 700 de euro, 4.500 de lei, 7 telefoane mobile și o cartelă SIM, bunuri cu valoare probatorie”, au transmis, duminică, reprezentanții Poliției Române.

Cele două persoane bănuite și trei tinere au fost conduse la audieri, iar, în urma administrării probatoriului, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor doi soți, care urmează să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

 

Vezi si:

 

Patru românce, traficate de un conațional prin metoda „Loverboy”. Bărbatul le-a convins să-l însoţească în străinătate

 

Un român a fost arestat după o anchetă a procurorilor DIICOT și a polițiștilor de la crimă organizată. Acest este acuzat că a traficat pentru tinere pe care le-a  convins că că le iubește, el folosind metoda „Loverboy”.

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au făcut, în urmă cu două săptămâni, trei percheziții domiciliare, în județele Galați și Ilfov, la locațiile folosite de un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de trafic de persoane.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Poliția Română, din cercetări a reieșit că, în perioada 2013 – 2021, un bărbat, în vârstă de 31 ani, din Galați, folosind metoda „Loverboy”, ar fi recrutat patru tinere, toate cu domiciliul din Galați, iar, prin inducerea şi menţinerea în eroare a acestora cu privire la sinceritatea sentimentelor pe care le avea faţă de ele, le-ar fi convins să-l însoţească în străinătate, în Austria, Anglia, Elveția și Germania.

Odată ajunși, prin recurgerea la acte de constrângere morală sau/şi fizică, bărbatul le-a determinat pe fete să practice prostituţia şi să-i remită integral sumele de bani obţinute, estimate la peste 220.000 de euro.

În urma punerii în aplicare a trei mandate de percheziție domiciliară în județele Galați și Ilfov au fost descoperite și ridicate mai multe documente și înscrisuri, 14.950 de euro, 12.300 de franci elvețieni și 5.000 de lei, care au fost indisponibilizate, precum și un telefon mobil.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pentru 30 de zile.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel