Doi tineri de 15 și 21 de ani au murit la Iași, duminică dimineață, după un accident grav 

Narcis Popa |
Data publicării:

Doi tineri de 15, respectiv 21 de ani au murit, iar un băiat de 17 ani a ajuns în stare gravă la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, în urma unui accident produs duminică dimineaţă în localitatea Şcheia, comuna Al. I. Cuza, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Georgică Onofreiasa.

"În jurul orei 03,15, Dispeceratul integrat ISU - SMURD - SAJ Iaşi a fost anunţat prin SNUAU 112 despre producerea unui accident rutier în localitatea Şcheia, comuna Al. I. Cuza, unde un autoturism a intrat într-un stâlp. Sunt trei victime conştiente, dintre care două sunt încarcerate. De urgenţă au fost direcţionate o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare şi acordare a primului ajutor şi un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Secţiei de Pompieri Târgu Frumos, iar de la SAJ Iaşi au fost direcţionate două echipaje medicale. La ajungerea forţelor de intervenţie la locul evenimentului rutier, autoturismul se afla răsturnat pe cupolă, două victime erau inconştiente, încarcerate, iar cea de-a treia victima era conştientă, în stare de şoc, cu diverse fracturi, fiind preluată de către un echipaj medical SAJ", a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

Conform sursei citate, cele două victime au fost descarcerate şi li s-au aplicat manevre de resuscitare.

"Din nefericire, cele două victime au fost declarate decedate. Cazul a rămas în atenţia autorităţilor pentru cercetări", a precizat Georgică Onofreiasa.

Cea de-a treia victimă a accidentului, băiatul de 17 ani, a fost transportat la Spitalul pentru Copii din Iaşi.

"Pacientul este conştient, este stabil hemodinamic, este policontuzionat. Medicii de la chirurgie generală şi ortopedie vor aplica protocoalele terapeutice specifice patologiei traumatice", a declarat dr. Solange Tamara Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii "Sf. Maria". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel