Doi tineri români și-au pierdut viața într-un accident rutier grav. Mașina lor a intrat într-un cap de pod

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Doi tineri români și-au pierdut viața într-un accident rutier grav. Mașina lor a intrat într-un cap de pod
Doi tineri români și-au pierdut viața într-un accident rutier grav. Mașina lor a intrat într-un cap de pod

Două persoane au murit după ce o mașină a intrat vineri seara într-un cap de pod pe DN 1D, în județul Prahova, transmite Agerpres.

Accidentul a avut loc pe DN 1D, în localitatea Cioranii de Sus. Șoferul unei mașini în care se aflau trei persoane ar fi pierdut controlul direcției și ar fi intrat într-un cap de pod.

IPJ Prahova anunță că două dinte persoanele din mașină, șoferul și pasagerul din față, au murit. La fața loculului, ISU Prahova intervine cu o autospecială de stingere, două de descarcerare și o ambulanță SMURD. 

Potrivit Poliţiei Prahova, un şofer ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, iar maşina pe care o conducea ar fi intrat într-un cap de pod. În urma impactului, şoferul şi un pasager din faţă au fost declaraţi decedaţi, victimele fiind tineri cu vârste între 15 şi 20 de ani, au anunţat autorităţile.

Cea de-a treia persoană, în vârstă de 15 ani, are traumatism cranio-facial şi leziuni la membre, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Un alt accident rutier grav a avut loc, joi seara, pe Drumul Naţional 1, la intrarea în Cristian.

 

Autoturism, spulberat de un TIR, în județul Sibiu. Șoferul mașinii, în stare foarte gravă

 

Un accident rutier grav a avut loc, joi seara, pe Drumul Naţional 1, la intrarea în Cristian. Un autoturism şi un TIR s-au izbit violent, şoferul autoturismului fiind grav rănit.

Un echipaj de la Descarcerare, un echipaj de pompieri şi trei echipaje SMURD au intervenit la locul producerii evenimentului. Trei persoane sunt implicate în accident, doi bărbaţi şi o femeie.

Din primele informații este vorba despre şoferul TIR-ului, care a primit îngrijiri medicale, o femeie care a primit, de asemenea, asistenţă medicala şi şoferul autoturismului, care a fost rănit grav şi se afla în stop cardio-respirator. Din informaţiile furnizate de reprezentanţii Poliţiei judeţene Sibiu reiese că autoturismul se deplasa pe sensul Sibiu spre Cristian, când TIR-ul a pătruns pe drumul naţional, ieşind din curtea unei societăţi comerciale.  Autoturismul era condus de un sibian, in vârsta de 35 de ani, care se afla în maşină şi cu soţia sa, de 30 de ani. La volanul TIR-ului era un timişorean în vârsta de 43 de ani, despre care s-a descoperit că s-a urcat băut la volan. 

„Conducătorul ansamblului TIR a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Traficul rutier este in continuare blocat, iar poliţiştii rutieri sunt la faţa locului şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi condiţiile in care s-a produs accidentul rutier”, a menţionat purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel