Doisprezece migranți, fără haine și încălțăminte, găsiți morți de frig la granița Turciei cu Grecia

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Doisprezece migranți, fără haine și încălțăminte, găsiți morți de frig la granița Turciei cu Grecia
Doisprezece migranți, fără haine și încălțăminte, găsiți morți de frig la granița Turciei cu Grecia

Doisprezece migranți au fost găsiți morți de frig în apropierea graniței Turciei cu Grecia, a declarat ministrul de interne al Turciei, Süleyman Soylu. 

Cadavrele au fost găsite în apropierea punctului de trecere a frontierei İpsala, „fără haine și încălțăminte”, potrivit unui comunicat citat de Euronews.

Unul dintre migranți a murit la spital, după ce a fost salvat de autoritățile turce, a anunțat Biroul guvernatorului pentru provincia Edirne. Turcia a acuzat Grecia că i-a „împins” ilegal pe migranți înapoi peste graniță, lucru care a dus la moartea lor.

Forțele de frontieră grecești au acționat împotriva unui grup de 22 de migranți, a declarat pe Twitter ministrul de interne Süleyman Soylu, potrivit Mediafax.ro.

De asemenea, Soylu a acuzat Grecia că manifestă simpatie față de membrii unei rețele - despre care Turcia spune că se află în spatele unei lovituri de stat militare eșuate din 2016 - care au fugit în Grecia.

Grecia a negat în repetate rânduri acuzațiile potrivit cărora ar efectua așa-numitele "pushback-uri" care îi împiedică pe migranți să solicite protecție internațională. Turcia - care găzduiește aproximativ 3,7 milioane de refugiați sirieni - este un important punct de trecere pentru migranții din Orientul Mijlociu, Asia și Africa care caută o viață mai bună în țările Uniunii Europene.

 

Camion abandonat, depistat de polițiștii din Bulgaria. Zeci de migranţi, unii cu simptome de asfixie, salvați de oamenii legii

 

Poliţia bulgară a găsit, marţi, 61 de migranţi ilegali, trei dintre ei cu simptome de asfixie, închişi într-un camion care a intrat în Bulgaria venind dinspre Turcia şi care a fost abandonat. Oamenii legii au deschis uşile spaţiului de încărcare al camionului şi au descoperit în interior că unul dintre cei 61 de migranţi era în stare critică din cauza lipsei de oxigen şi alţi doi leşinaseră.

Conform unor surse din poliţie citate de agenţia EFE, migranţii au declarat că sunt afgani, iar vehiculul a fost localizat în oraşul Burgas. Potrivit agenţiei bulgare BTA, autorităţile urmează să stabilească naţionalitatea lor, migranţii au fost reţinuţi şi toţi sunt bărbaţi tineri, transmite clubz.bg.

Autorităţile bulgare cred că vehiculul a intrat în ţară la sfârşitul săptămânii trecute şi se îndrepta către Serbia sau România, pe ruta folosită de migranţii ilegali pentru a ajunge în vestul Europei. Potrivit postului bulgar Nova TV, şoferul camionului a abandonat vehiculul în urma unei probleme tehnice.

Poliţia a deschis uşile spaţiului de încărcare al camionului şi a descoperit în interior că unul dintre cei 61 de migranţi era în stare critică din cauza lipsei de oxigen şi alţi doi leşinaseră, relatează Agerpres.

De câteva săptămâni sunt interceptaţi în fiecare zi între 60 şi 200 de migranţi care încearcă să intre în Bulgaria venind dinspre Turcia.

Bulgaria a ridicat un gard de 235 de kilometri la frontiera sa sudică pentru a încerca să oprească intrarea migranţilor, dar chiar şi aşa anul trecut au fost reţinuţi 10.799 migranţi care au încercat să pătrundă clandestin pe teritoriul bulgar. Dintre aceştia, 40% sunt afgani, 32% sirieni şi 7% irakieni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel