Doliu imens în medicina românească. Medicul Gheorghe Frătoaica a murit: „un excelent specialist dedicat profesiei sale

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Cunoscutul medic de la Urgența Spitalului Județean Argeș, Gheorghe Frătoaica, a murit ieri, în urma unei boli necruțătoare, la vârsta de 67 de ani.

Medic primar în medicina de urgență, doctorul Frătoaica a ocupat pentru o perioadă și funcția de director medical al spitalului.
„Doliul întunericului a acoperit prea devreme familia Dr Gheorghe Frătoaica. De acum înainte nu-l vom mai vedea pe Bebe (cum îi spuneam) decât prin fereastra amintirilor. A părăsit sistemul medical cu discreție, după o luptă dusă cu mult curaj cu destinul nemilos al ultimilor ani.A fost medicul care a onorat urgența, mergând până la extreme pentru a-și salva pacienții.

A vindecat mii de persoane, a trăit la maxim momentele când viața bolnavilor era pusă la îndoială și el știa că poate să răzbească, a dat dovadă de profesionalism, așa cum numai un medic își poate arăta harul în cariera sa. Rămas bun, Bebe! Sincere condoleanțe familiei!“ a scris medicul Alina Martău pe pagina sa de Facebook.

Doliu imens în medicină. Medicul Gheorghe Frătoaica a murit

 

„Ce ramâne după un om când ultima respirație s-a stins, semnul acela ce-ți spune chiar și noaptea, când nu-ți mai aparții, că ești viu și că mâine e o altă zi? Ce rămâne, când ultima zbatere de pleoapă strivește o ultimă imagine a cuiva drag, a cerului senin de dincolo de fereastră, a unei flori îmbobocite în paharul de pe noptieră?

Ce rămâne, Bebe, după sufletul tău dăruit alor tăi și miilor de pacienți ce ți-s datori pentru turele de la UPU de o viață întreagă, colegilor medici și asistenți pe care i-ai ajutat și pregătit an de an, ca un prieten mai mare, lumii aceasteia căreia i-ai dăruit atâtea.

Ce rămâne din dragostile tale, ca să-l citez pe Grigore Leșe, împărțite frumos tututuror din colțul unui zâmbet bun și generos, din proiectele, visele, îndrăznelile tale?

Medicul Gheorghe Frătoaica nu mai este de astăzi printre noi, un om minunat, un prieten cum rar găsești, un excelent specialist dedicat profesiei sale, un eminent absolvent al medicinei militare. Dumnezeu sa il odihnească în pace ... Condoleante celor dragi pentru o mare pierdere...“, a scris Răduț Bîlbîie, cunscut om de radio și director al Bibliotecii Militare Naționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel