DOLIU în lumea filmului românesc. Un îndrăgit actor care a jucat în 'Toate pânzele sus' a murit

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Actorul George Paul Avram, cunoscut publicului şi pentru rolul lui Haralamb din serialul "Toate pânzele sus" de Radu Tudoran, în regia lui Mircea Mureşan, a murit la vârsta de 80 de ani, anunţă Teatrul Naţional "I.L. Caragiale".

Înmormântarea va avea loc vineri, la ora 11,00, la Cimitirul Tudor Vladimirescu, precizează TNB.

''Întregul colectiv al Teatrului Naţional îl regretă şi este alături de familia îndoliată'', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

*** Născut la data de 31 martie 1940 în Bucureşti, George Paul Avram a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) în 1963, la clasa maestrului Ion Şahighian cu rolul Oedip Rege de Sofocle. După un scurt debut la Teatrul de Stat din Sibiu, în 1964, cu rolul Andrei din Passacaglia, în acelaşi an intră în trupa Teatrului Naţional din Bucureşti. Vreme de două decenii a jucat pe scenele acestui teatru roluri din dramaturgia românească şi universală în peste 30 de spectacole, până în 1987 - anul plecării sale în Germania, şi apoi după ce a revenit în ţară (din 2005).

Nume cunoscute ale regiei româneşti ca Mihai Berechet, Marietta Sadova, Horea Popescu, Ion Cojar, Sanda Manu i-au încredinţat roluri în spectacolele montate la Naţional: O'Kelly în "Maria Stuart" de Friedrich Schiller - primul rol la TNB, în 1964, urmând Valter în "Idolul şi Ion Anapoda" de G. M.Zamfirescu, Căpitan Stamatescu în "Titanic Vals" de Tudor Muşatescu, Lukas în "Peripeţiile bravului soldat Svejk" de Jaroslav Hasek, Balou în "Danton" de Camil Petrescu şi multe altele. Ultimul rol pe care l-a jucat la Naţionalul bucureştean a fost în spectacolul "Eduard al III-lea" de William Shakespeare, regizat de Alexandru Tocilescu în 2008.

Pe ecrane s-a remarcat cu rolul Haralamb din serialul "Toate pânzele sus" de Radu Tudoran, în regia lui Mircea Mureşan, fiind distribuit şi în câteva filme artistice ale unora dintre cei mai cunoscuţi regizori români. Pe marele ecran a putut fi văzut în "Actorul şi sălbaticii" şi "Mitică Popescu" în regia lui Manole Marcus, "Secvenţe", regia Alexandru Tatos, "Restul e tăcere", regia Nae Caranfil. 

sursa foto: Facebook

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel