Dean Berta Vinales, în vârstă de 15 ani, și-a pierdut viața, în această seară, într-un accident, la Campionatul Mondial de Supersport 300, cu trei tururi înainte de sosire. Sportivul a suferit răni grave la cap şi în zona toracică, după o căzătură în care au fost implicaţi mai mulţi piloţi, informează news.ro care citează L’Equipe.
Dean Berta Vinales a primit îngrijiri pe pistă, r apoi a fost dus de urgență cu ambulanţa la centrul medical al circuitului. Medicii nu l-au mai putut salva, informează sursa citată. Tânărul sportiv era membru al echipei Vinales Racing Team şi se afla pe locul 22 în clasamentul general. Toată lumea îl numea„ copilul teribil” al Campionatului Mondial.
Motociclistul Berta Vinales a murit la numai 15 ani. Era numit „ copilul teribil” al Campionatului Mondial Supersport 300
Pe rețelele de socializare curg mesajele de condoleanțe. Amicii lui Vinales sunt șocați și transmit condoleanțe familiei. Era apreciat pentru performanțele dovedite, fiind cel mai tânăr participant la un campionat de o asemenea anvergură. Vinales a iubit motoarele din copilărie.
„Nu te vom uita niciodată! Drum lin spre stele”, au scris și organizatorii Campionatului Mondial Supersport300.
Organizatorii au anunțat că se face o anchetă internă, pe lângă cea deschisă de Poliție, pentru a se stabili cauzele accidentului.
Campionatul Mondial Superport 300 este cea mai râvnită competiție pentru pasionații de motoare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News