Această lege, adoptată de Congres în 2024 şi intrată în vigoare duminică, impune companiei-mamă a platformei să o vândă sub sancţiunea de a fi interzisă pe teritoriul american.
Ea a făcut ca reţeaua socială să fie inaccesibilă pentru câteva ore în weekend.
Legea prevede amenzi foarte mari pentru furnizorii de internet şi magazinele de aplicaţii, până la 5.000 dolari pe utilizator pentru cele din urmă.
Sancţiunile ar urma să fie impuse de Departamentul de Justiţie, căruia Donald Trump i-a ordonat să nu intervină timp de două luni şi jumătate, timp pentru "a se consulta cu consilierii" (săi), potrivit textului decretului.
De asemenea, intenţionează să evalueze riscurile de securitate prezentate de TikTok şi acţionarul său chinez şi "să determine dacă măsurile deja luate de TikTok sunt suficiente".
Parlamentarii americani au justificat adoptarea legii prin necesitatea de a împiedica autorităţile chineze să acceseze datele utilizatorilor americani ori să manipuleze opinia publică în Statele Unite.
În cursul unui eveniment deschis presei la Casa Albă în care a semnat acest decret şi multe altele, noul preşedinte a minimizat riscurile pentru securitatea naţională pe care le prezintă reţeaua socială.
"Sunt atât de multe produse care sunt fabricate în China şi singurul de care se plâng este TikTok", a declarat Donald Trump, referindu-se la congresmeni.
"Să fim sinceri, avem probleme mai decât să vedem China colectând informaţii despre copiii mici", utilizatori ai TikTok, a adăugat el.
În loc să găsească un cumpărător, ipoteză pe care ByteDance a refuzat-o întotdeauna, preşedintele a propus, cum a mai făcut duminică, ca grupul chinez să acorde Statelor Unite 50% din capitalul TikTok în schimbul neaplicării legii.
Guvernul ar putea apoi atribui această participare unor interese americane private, a declarat noul preşedinte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News