Donald Tusk: „O Scoţie independentă ar fi primită cu entuziasm de către UE”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Fostul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că Scoţia ar fi primită în Europa „cu entuziasm” dacă şi-ar obţine independenţa de restul Regatului Unit.

Într-o intervenţie avută duminică pentru programul „Andrew Marr Show”, de la postul BBC, Tusk a declarat că se simte „foarte scoţian” după Brexit şi a adăugat că Scoţia ar fi tratată cu empatie dacă şi-ar căpăta independenţa şi ar căuta un loc la masa UE.

Şefa executivului scoţian, Nicola Sturgeon, şi-a manifestat intenţia de a adera din nou la Uniunea Europeană dacă Scoţia va ieşi din Regatul Unit, însă oponenţii ei au atras atenţia că accesul în blocul european nu este garantat.

Comentariile lui Tusk intervin după ce un sondaj YouGov releva că 51% dintre scoţieni sprijină independenţa - o majoritate pentru prima dată în cinci ani. Totuşi, majoritatea scoţienilor intervievaţi au declarat şi că nu ar dori alt referendum pe această temă în 2020 sau 2021, ci abia în următorii cinci ani.

 

Tusk a avut rezerve în a comenta locul Scoţiei în Europa

 

Iniţial, Tusk a avut rezerve în a comenta locul Scoţiei în Europa, afirmând că doreşte să respecte suveranitatea Regatului Unit, un subiect important în timpul campaniei pentru Brexit.

„Doresc să evit să spun un lucru prea brutal. Dar uneori mă simt de parcă aş fi scoţian - mă simt de parcă aş fi scoţian mai ales după Brexit. Dar în acelaşi timp, ştiu cât de importante sunt cuvintele suveranitate şi integritate în dezbaterea internă din Regatul Unit. Simt că nu este menirea mea să intervin”, a declarat Tusk.

Însă Tusk a vorbit pe larg despre sentimentele sale faţă de o Scoţie independentă şi despre gândurile sale cu privire la modul în care alte state membre ar putea reacţiona. „Din punct de vedere emoţional, nu am nicio îndoială că toată lumea de aici, de la Bruxelles, şi, mai general, în Europa, ar fi entuziastă. Dacă mă întrebaţi despre emoţii, cred că mereu veţi fi martorii empatiei”, a spus el.

 

Tusk a avertizat că rămâne în continuare procesul de aderare

 

Însă cu toate că ţările UE ar primi Scoţia în blocul comunitar, Tusk a avertizat că rămâne în continuare procesul de aderare pentru orice ţară care vrea să facă parte din UE. "Dacă, să spunem, se întâmplă ca Scoţia să devină independentă, atunci avem nevoie de procesul obişnuit. Va fi un nou proces" de integrare în Uniunea Europeană, a explicat el.

Într-o intervenţie în acelaşi program al BBC, ministrul de externe britanic Dominic Raab a sugerat că ţări membre ale UE care se confruntă cu mişcări separatiste ar putea să se pronunţe împotriva aderării Scoţiei la UE. "Date fiind tendinţele secesioniste, separatiste din Spania, Franţa, Italia, nu sunt sigur că liderii europeni, nemaivorbind de cei de aici, din Regatul Unit, ar saluta cu adevărat acest tip de discurs", a apreciat el.

Press Association aminteşte că la referendumul din 2016 din Regatul Unit pe tema Brexit-ului, 62% dintre alegătorii scoţieni au votat pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel