Dosar crime Caracal. Dincă revine și susţine că nu a omorât, ci că a fost forțat să recunoască ceva ce n-a făcut

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal acuzat că în anul 2019 a sechestrat, violat şi ucis două adolescente, a încheiat, la termenul din 11 mai al procesului care se judecă la Tribunalul Olt, declaraţia pe care a dat-o în acest caz după audierea tuturor martorilor propuşi. Avocaţii celor două familii spun că ceea ce se întâmplă este un simulacru de proces.

Atât Carmen Obârşanu, avocata familiei Melencu, cât şi Aurel Moldovan, avocatul familiei Măceşanu, spun că cele spuse de Gheorghe Dincă la ultimele două termene de judecată sunt în bună parte fabulaţii. 

Inculpatul acuzat de omor, viol, profanare de cadavre şi act sexual cu un minor a venit cu o variantă greu de crezut, relatează Adevărul. Acesta a lăsat să se înţeleagă, spun atât membrii celor două familii, cât şi cei doi avocaţi, că Luiza şi Alexandra erau fete de moravuri uşoare care s-ar fi lăsat foarte uşor convinse să întreţină relaţii sexuale pe bani. Ulterior acestea ar fi fost luate cu forţa din casa lui Gheorghe Dincă de personaje rămase până la această dată neidentificate. Varianta contrazice flagrant mai multe declaraţii date de Dincă în faza de urmărire penală, declaraţii conform cărora acesta le-ar fi ucis pe fete şi le-ar fi ars cadavrele într-un arzător improvizat.

La termenul de miercuri, 11 mai 2022, Dincă a povestit în detaliu cum a determinat-o pe Alexandra, fata de 15 ani, să-i întrețină relații intime orale. Judecătoarea nu doar că nu l-ar fi oprit pe inculpat să ofere toate acele amănunte, ci chiar l-a încurajat, ceea ce a determinat reacţii furioase din partea mamei Alexandrei, dar şi din partea rudelor Luizei Melencu. Judecătoarea a fost luată la rost pentru că nu-l opreşte din a relata nişte „fabulaţii“, doar că cei care au ripostat au fost evacuaţi din sală, fiind anunţaţi că vor avea de plătit şi amendă.

Şocante ar fi fost şi alte lucruri care s-ar fi întâmplat în sala de judecată. În ciuda faptului că aspectele descrise de Gheorghe Dincă nu sunt susţinute cu probe, bărbatul a fost lăsat să povestească în voie. Nu a fost întrebat, spun avocaţii, unde sunt cele două fete, devreme ce acestea nu au fost omorâte, ci preluate de o reţea de traficanţi cu care Dincă insistă că nu are legătură.

 

„Dincă vine şi susţine că a fost bătut să recunoască ceea ce n-a făcut“

 

Întrebat cum de, peste noapte, şi-a schimbat declaraţia că le-a omorât pe cele două fete, Gheorghe Dincă a motivat că, în fapt, primele declaraţii ar fi fost neadevărate şi că ar fi fost atunci obligat să ia asupra sa fapte pe care nu le-a comis. „Adevărul, din păcate, n-o să-l aflăm niciodată. (...) Este incredibil să poţi să vii cu alte situaţii de fapt care sunt pe jumătate adevărate. Pe mine nu Dincă m-a convins că nu a omorât-o pe Alexandra, ci probele care au fost administrate în cauză şi care conduc spre situaţia aceasta la care eu mă refer. Mă refer la cele două rapoarte de expertiză şi la modul în care care au fost probate, şi la modul în care a fost depistat ADN-ul Alexandrei. Ca atare, Dincă vine şi susţine că nu a omorât-o şi că a fost forţat, că a fost bătut, să recunoască ceea ce n-a făcut, probabil ajungând la înţelegere cu organul de urmărire penală în contextul protejării familiei“, a declarat avocatul familiei Măceşanu, Aurel Moldovan. Deşi susţine că nu a omorât-o, nici nu spune ce s-a întâmplat cu ea, mai spune avocatul. 

„Ne spune că a fost traficată. Spune că s-a dus undeva în Turcia, dar sunt nişte date incoerente. Aşa ar fi aflat el de la aşa-zisul Buţă“, a adăugat avocatul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel