Dosar penal după focarul de coronavirus de la Ambulanța Olt

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un dosar penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, în cazul focarului de coronavirus de la Ambulanța Olt. Ancheta epidemiologică a scos la iveală că nu se făcea triaj, iar o asistentă care făcea naveta Mioveni-Slatina avea simptome, dar nimeni nu s-a sesizat.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina s-a înregistrat, joi, un dosar penal după sesizarea din oficiu a IPJ Olt.

În perioada 21 - 25 mai, DSP Olt a făcut o anchetă epidemiologică la Serviciul de Ambulanță Olt și au fost identificate 20 de persoane pozitive la noul coronavirus, în condițiile în care Ambulanța Olt nu ar fi făcut dovada efectuării, la locul de muncă, a triajului zilnic privind starea de sănătate a angajaților.

De asemenea, s-a mai constatat că o angajată a Serviciului Județean de Ambulanță Olt a mers la muncă începând din 14 sau 15 mai, deși avea semne clinice de boală. Angajații Ambulanței Olt nu s-au autosesizat, iar femeia nu s-a autodeclarat.

Angajata respectivă a primit testul pozitiv abia în 18 mai, la Spitalul Mioveni.

Astfel, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Prefectul de Olt, Florin Homorean, a dispus un control la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, după ce focarul de acolo a luat amploare și 20 de cadre medicale au fost confirmate cu noul coronavirus, iar alte 30 erau în izolare acasă.

SAJ Olt are 322 de angajaţi în tot judeţul, astfel că cei 50 de angajaţi scoşi din misiuni sunt înlocuiţi de colegii lor de la alte staţii care fac ore suplimentare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel