Răzvan, bucureșteanul care conduce autoturismul Audi și care a ales sa plătească 650 de euro doar pentru a obține numărul de înmatriculare cu conotație, a fost ieri seara în Craiova. Acesta și-a achitat taxa de parcare pe un loc în fata primăriei și a așteptat ca trecătorii sa își facă poze cu mașina sa.
Doar că polițiștii craioveni nu l-au iertat și l-au oprit în trafic înainte sa părăsească orașul. Acestia l-au legitimat și acum analizează și fac demersurile pentru întocmirea dosarului penal.
”Se prevede că numere de înmatriculare mai sus menționate sunt valabile doar pe teritoriul național al acestui stat și nu sunt valabile pe teritoriul altor țări. Totodată, în aplicația EUCARIS numărul de înmatriculare permanent al autoturismului de mai sus este RSD059”, au transmis oficialii MAI către toate inspectoratele de poliție județene, Brigada Autostrăzi și Direcția Generală de Poliție a municipiului București.
”Vă informăm asupra faptului că Poliția Română poate solicita ca plăcuțele de înmatriculare în cauză să fie îndepărtate, iar în locul acestora să fie montate plăcuțele de înmatriculare comune. Plăcuțele de înmatriculare personalizate sunt valabile doar pe teritoriul național și nu sunt valabile pe teritoriul altor state, în condițiile în care acestea nu permit în mod specific acest lucru”, se arată în comunicarea autorităților suedeze către cele române, relatează Ziarul de Craiova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News