Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Alexandru Dincă, a declarat miercuri, că se fac cercetări pentru trei infracţiuni.
„În data de 31 iulie, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român în vârstă de 34 de ani. La controlul specific, pe lângă documentele de identitate, persoana a mai prezentat autorităţilor competente şi un certificat digital al UE pentru atestarea vaccinării anti-COVID-19. Deoarece au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului respectiv, au fost demarate verificări suplimentare. În cauză se derulează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificarea unei înregistrări tehnice, folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei consecinţe juridice şi complicitate la falsificarea unei înregistrări tehnice, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, a declarat Dincă.
„S-a ridicat suspiciunea de fraudă”
Anterior, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, declarase că are loc o anchetă comună cu poliţiştii de frontieră, după ce un bărbat a prezentat, la intrarea în ţară, un certificat de vaccinare digital deşi nu a fost vaccinat anti-COVID-19, pentru care au fost găsite datele introduse în sistemul naţional, prin intermediul unui centru de vaccinare din Bacău.
„Este vorba de un bărbat care a venit în ţară din Olanda şi a prezentat un certificat digital valid. Totuşi, în urma discuţiilor cu bărbatul, el a spus că nu a mai fost în România de mai bine de două săptămâni, în timp ce conform certificatului primise a doua doză de vaccin anti-COVID-19 cu doar câteva zile în urmă. Vaccinarea s-ar fi făcut în Bacău, unde au fost introduse în sistem datele. S-a ridicat suspiciunea de fraudă şi i-am anunţat pe colegii de la Poliţia de Frontieră, fiind o anchetă comună în desfăşurare. Din primele date, reiese că e un tip nou de fraudă cu certificate, având în vedere că datele se regăsesc şi în sistem", a spus şeful DSP Arad.
Instituţiile arădene urmează să colaboreze cu cele din Bacău, pentru a stabili cum de datele bărbatului au fost introduse în Registrul Naţional de Vaccinare, fără ca acesta să fi fost vaccinat.
DSP se mai confruntă şi cu teste PCR false, mai multe cazuri fiind în cercetare împreună cu poliţiştii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News