Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere care circulau pe ruta Bulgaria-România-Germania, 5.613 articole vestimentare, încălțăminte, marochinărie, ceasuri şi 4.920 etichete, toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, oamenii legii au descoperit, în compartimentele de marfă, mai multe colete în care se aflau ambalate 5.613 articole vestimentare, încălțăminte, marochinărie, ceasuri şi 4.920 etichete ale unor mărci consacrate despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.
Bunurile descoperite, în valoare totală estimată de 2.246.400 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, întrucât cei doi șoferi nu au putut prezenta documente de proveniență pentru acestea.
În prezent, faţă de persoanele în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News