Șoferul uneia dintre mașini a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. În data de 05 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au desfășurat o acțiune pentru combaterea contrabandei cu produse accizabile din tutun în zona de responsabilitate. În jurul orei 19.30, pe raza localității Păltinoasa, colegii noștri au efectuat semnalele regulamentare de oprire în trafic a unei autoutilitare, înmatriculată în România. Mașina era condusă de către un bihorean, în vârstă de 26 de ani. La controlul sumar al autovehiculului, polițiștii de frontieră au observat că mașina are locuri special amenajate, în interiorul cărora puteau fi observate cartușe cu țigări.
Mașina, depistată într-o parcare destinată camioanelor, abandonată și încuiată
Între timp, de la sediul unei societăți comerciale din zonă, un echipaj al poliţiei de frontieră a observat o autoutilitară care a pornit în mare viteză pe drumul din apropiere. Existând suspiciunea că acesta ar transporta țigări de contrabandă, colegii noștri au pornit în urmărirea autoutilitarei, care se deplasa spre localitatea Suceava. Ulterior, mașina, înmatriculată în România, a fost depistată în afara localității, într-o parcare destinată camioanelor, abandonată și încuiată. Și în această a doua mașină, polițiștii de frontieră au observat un loc special amenajat în care se aflau țigări.
Cele două vehicule au fost conduse la sediul STPF Suceava, au fost deschise, iar în urma controlului efectuat asupra lor, polițiștii de frontieră au descoperit o cantitate totală de 45.914 pachete de țigări, provenite din magazine de tip duty free ori netimbrate, de diferite mărci. Întreaga marfă, în valoare de 537.194 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, cele două autovehicule, a căror valoare a fost estimată la 110.000 de lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.
Cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului cu privire la săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă.
În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră l-au reținut pe bihoreanul în vârstă de 26 de ani, șoferul primei camionete, pentru 24 de ore, iar ulterior procurorul de caz l-a prezentat în fața judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Polițiștii de frontieră fac în continuare cercetări în acest caz, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News