Două camioane, încărcate cu peste 22 de tone de deşeuri, oprite în vămile Nădlac și Borș

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Două camioane, încărcate cu peste 22 de tone de deşeuri, oprite în vămile Nădlac și Borș. Sursa foto: Politia de frontiera
Două camioane, încărcate cu peste 22 de tone de deşeuri, oprite în vămile Nădlac și Borș. Sursa foto: Politia de frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II au efectuat controlul, la intrarea în ţară, a două mijloace de transport încărcate cu peste 22 de tone de deșeuri.

Controlul celor doua camioane a fost efectuat împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. Camioanele  erau încărcate cu peste 22 de tone de deșeuri, constând în materiale plastice, de cauciuc și textile second-hand. Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijloacelor de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II Borș II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific a două automarfare conduse de doi cetățeni români. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din materiale plastice, de cauciuc și textile second-hand, de la societăți comerciale din Ungaria, pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 22.107 kg de deșeuri, constând în materiale plastice, de cauciuc și textile second-hand, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României a mijloacelor de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel