Două camioane, pline cu zeci de tone de deşeuri din Germania, blocate să intre în România

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Două camioane, pline cu zeci de tone de deşeuri din Germania, blocate să intre în România
Două camioane, pline cu zeci de tone de deşeuri din Germania, blocate să intre în România

Peste 47 de tone de deşeuri, aduse din Germania cu două autocamioane, au fost blocate să intre în România.

Cele două autocamioane s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II ca să intre în țară.

Cele două automarfare erau conduse de un român şi un cetăţean ungar şi erau încărcate cu 47.470 kilograme textile, respectiv metale neferoase.

După ce autorităţile au constatat că şoferii nu au documente de import, camioanele nu au fost lăsate să intre în țară. "Bunurile proveneau de la societăţi comerciale din Italia şi Germania şi erau destinate unor firme din România", a informat, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.

"În ambele cazuri, existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, stabilind faptul că şoferii nu deţin documente complete necesare importului de deşeuri", a mai spus Poliţia de Frontieră Arad.

Autorităţile au dispus ca deşeurile să se întoarcă în Germania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel