Două transporturi de deşeuri aduse din Germania şi Italia, dar și bunuri de lux de patru milioane de lei, blocate să intre în România

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Două transporturi de deşeuri aduse din Germania şi Italia, în total peste 20 de tone, au fost blocate de autorităţile române să fie introduse în ţară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Ambii şoferi ai camioanelor încărcate cu deşeuri sunt români şi au prezentat documente din care reieşea că aduc în ţară metale feroase, anvelope şi componente electronice de la diferite firme din Germania şi Italia, pentru firme din România.

'Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 20.045 kg de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse', a informat, vineri, Poliţia de Frontieră Arad, transmite Agerpres.

Autorităţile au dispus ca cele două automarfare să se întoarcă la expeditori.

Mii de bunuri de lux, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 4 milioane de lei, descoperite în PTF CalafatVineri, 20 Octombrie 2023

Totodată, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, mai multe cutii de carton ce conțineau 9.635 bunuri - parfumuri, articole vestimentare, încălțăminte și marochinărie, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere. Dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, acestea ar fi valorat aproximativ 3.854.000 lei.  

Bunuri de lux, de aproape 4 milioane, întoarse de la vamă

 

În data de 19.10.2023, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean bulgar, care se afla la volanul unui autocamion, înmatriculat în Bulgaria. Conform documentelor prezentate, şoferul transporta produse alimentare și textile, pe ruta Bulgaria–Germania.

Cu ocazia efectuării controlului mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul de marfă al autocamionului, mai multe cutii de carton ce conțineau parfumuri, articole vestimentare, marochinărie și încălțăminte.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea de  8.881 parfumuri, 716 articole vestimentare, 21 articole de marochinărie și 17 perechi încălțăminte,  toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de 3.854.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, faţă de şoferul bulgar se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel