Dragnea dă pe față conflictul cu Toader. Firea avea dreptate. Îl vrea afară din Guvern

Narcis Popa |
Data publicării:

Liviu Dragnea a spus că în privința amnistiei și grațierii intră în conflict cu ministrul Justiției, Tudorel Toader care a spus că o astfel de lege ar însemna un act de clemență. 

Publicitate

"Aș vrea să vă spun motivația pentru care eu cred că trebui adoptată o astfel de măsură și aici o să intru în contradicție și cu domnul Toader și cu cine a spus că în anul Centenar, asta ar fi un act de clemență. Eu nu consider un act de clemență, eu consider că este un act de dreptate, un act de reparație pentru că noi discutăm de decizii, de condamnări, de cercetări, de dosare, de procese făcute la mii de oameni pe probe false, pe șantaj, pe încălcarea legii. Cum adică, acordăm clemență unui om care este condamnat nevinovat? Eu nu sunt deloc de acord cu definiția asta.

Că trebuie dată prin ordonanță de urgență, că trebuie adoptată ca și lege în Parlament că rezultatele nenorocite ale acestor ani în care în justiție s-a intrat și încă se intră de către instituții care nu au legătură cu justiția și s-au făcut dosare bazate pe probe false, deci ceva trebuie făcut", a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

Reamintim ca Gabriela Firea a spus înainte de ședința Comitetului Executiv al PSD că are informații conform cărora Liviu Dragnea ar vrea să-l dea afară din Guvern pe Tudorel Toader. De altfel, ministrul Justiției a întreprins diverse acțiuni prin care și-a arătat intenția de a deveni pe rând notar sau avocat, ceea ce arată că îi este clar că lucrurile nu evoluează într-o direcție prea bună pentru el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel