Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că Lia Olguţa Vasilescu nu reprezintă un pericol pentru el ca preşedinte al partidului.
Întrebat dacă Lia Olguţa Vasilescu, prin propunerea ei la Ministerul Dezvoltării, va reprezenta un pericol în interiorul PSD pentru el, Dragnea a spus ironic: "Orice femeie din interiorul PSD reprezintă un pericol pentru orice bărbat din interiorul PSD".
"Nu reprezintă niciun pericol pentru mine. Pentru mine, ca preşedinte al partidului, reprezintă un pericol cei care sunt în diverse funcţii, instituţii şi care împreună au făcut o organizaţie subterană şi cu care ne batem în continuare. În interiorul partidului nu există pericol pentru mine pentru că încă nu am ajuns la bătăi", a spus Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News