Dragnea, umilință supremă. Va lucra ca tâmplar sau ajutor de bucătar

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Liviu Dragnea va trece prin momente umilitoare în pușcărie. Deși s-a spus că va avea un regim special și va fi coleg de celulă cu Sorin Ovidiu Vântu, fostul lider al PSD va fi nevoit să muncească pentru reducerea pedepsei de trei ani și șase luni. 

Potrivit legii, Liviu Dragnea ar putea să muncească în atelierul de tâmplărie sau ca ajutor de bucătar.

Conform articolului 159 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, fiecare deținut va fi supus unui examenul medical în momentul când ajunge în penitenciar.

Liviu Dragnea se află în carantină spre deosebire de ceilalți deținuți și va fi separat de aceștia. Fostul lider al PSD se încadrează la deținuții primiţi de la organele de poliţie.

Acesta nu va singur. Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, i-ar putea ține companie. Și fostul edil se află în carantină la fel ca Liviu Dragnea.

În primele zile, Dragnea va fi supus unui examen clinic pentru a i se stabili un diagnostic, un regim alimentar, dar și capacitatea acestuia de a munci.

"Deţinuţii sunt supuşi unui examen clinic general, cu scopul depistării bolilor infectocontagioase şi parazitare, semnelor evidente de agresiune, adicţiilor, tulburărilor psihice, riscului de suicid, stabilirii formulei dentare, luându-se măsurile medicale care se impun, inclusiv internarea într-o unitate sanitară", se arată în regulament, mai scriu jurnaliștii de la Capital.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel