Potrivit observator.tv, au fost peste 600 de scrisori pe care copiii le-au trimis propriilor părinţi aflaţi la mii de km distanţă, prin intermediul proiectului „Mesaj pentru părintele meu”.
„Am citit toate aceste lucrări cu lacrimile şiroind, şi nu vă mint. Am oftat tot timpul. Dar întrebarea este: «Ce facem mai departe?». Toate lucrările au o trăsătură comună, şi anume rugămintea adresată părinţilor de a reveni acasă. Toate se încheie aşa, toţi copiii îşi doresc să aibă părinţii lângă ei. Sunt foarte emoţionante”, a declarat, pentru Adevărul, citat de observator.tv, psihologul şcolar Lucia Drăghiceanu, de la CJRAE Olt.
Psihologii au fost șocați şocaţi de câtă suferinţă ascund în ei copiii cărora în aparenţă nu le lipseşte nimic.
„Copiii aceștia spun că urăsc avioanele, pentru că ele le duc părinţii departe”, a povestit Aurora Szocs, alt psiholog implicat în proiect.
Una dintre elevele de gimnaziu, în scrisoarea către „draga mea mamă şi dragul meu tată”, a scris că „fiecare secundă este ca o piatră ce mă apasă pe suflet când nu sunteţi cu mine. Am sufletul plin de tristeţe că m-aţi lăsat singură când am mai mare nevoie de voi în anii adolescenţei mele. Îmi trimiteţi bani şi poze lunar, am de toate şi totuşi nu am nimic. Banii nu pot umple golul din sufletul meu. (...) Ştiu că munciţi din greu pentru a-mi oferi totul, dar voi nu ştiţi cât de mult vă duc dorul”.
„Îmi vreau familia înapoi”, îşi intitulează mesajul o altă copilă care păşeşte spre adolescenţă şi care-i roagă pe toţi părinţii să se gândească de două ori înainte să plece.
„Scrisoare ascunsă de părinţii mei”, este un alt mesaj aşternut pe coală de un copil care mărturiseşte că a trăit doar un an alături de părinţii plecaţi la muncă, an de care n-are cum să-şi amintească, fiind primul an de viaţă, de atunci fiind adus la bunici, în România: „Realizez că părinţii mei sunt foarte ocupaţi ca eu să nu duc lipsă de nimic”, spune copilul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
