În fapt, s-a reţinut că, la data de 24.08.2021, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Bistrița-Năsăud au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului, sens în care au procedat la oprirea în trafic a autoturismului condus de către acesta.
În urma verificărilor efectuate asupra autoturismului, pe bancheta din spate, a fost identificat un colet, în care, printre articole de îmbrăcăminte, au fost găsite şi ridicate un număr de 6 calupuri, vidate în folie din plastic, care conţineau cantitatea de aproximativ 6 kilograme de cannabis.
Totodată, au fost identificate și ridicate, 2 telefoane mobile și suma de 2.500 de lei. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că drogurile provin din Spania, fiind introduse în țară, prin intermediul unei firme de transport internațional.
Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciul pentru Acțiuni Speciale din Bistrița Năsăud.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News