DRP lansează sesiunea de finanțare nerambursabilă pentru 2024. Gheorghe Cârciu: "Continuăm munca din ultimii doi ani"

Narcis Popa |
Data publicării:

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) lansează astăzi, 21 februarie , Sesiunea de finanțare nerambursabilă pentru anul 2024.

Asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor de pretutindeni, persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate pot trimite cererile de finanțare și documentele prevăzute în Ghidul de finanțare 2024.

„Continuăm munca din ultimii doi ani, de a susține românii din afara granițelor, prin deschiderea unei noi sesiuni de finanțări nerambursabile. Am un angajament ferm de solidaritate, dialog și sprijin față de toți românii, menit să întărească legăturile dintre cei plecați departe de țară și cei din patria mamă.

Proiectele DRP rămân direcționate către conservarea și protejarea identității românești, peste tot unde cetățenii noștri au ales să trăiască.

Vă invit să accesați noul ghid destinat solicitanților de sprijin financiar și să vă implicați cât mai mult în susținerea românilor de pretutindeni!”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

Ghidul cuprinde șase programe de finanțare: Educație, Cultură, Societatea civilă, Mass-media, Spiritualitate și tradiție și Comunitate.

În cadrul sesiunii de finanțare 2024, un solicitant poate depune cel mult două proiecte, cu condiția ca acestea să se încadreze în programe diferite.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 31 martie 2024 (inclusiv), ora 23:59, ora României.

Cererile de finanțare. Cum se trimit și ce format au

 

Cererile de finanțare trebuie trimise în format PDF, la adresa de e-mail [email protected]. Este necesar ca fiecare anexă să fie atașată ca un singur document PDF, denumit ca atare. (de exemplu, Statut.PDF). Nu sunt acceptate alte formate (JPEG, PNG etc.).

După transmiterea pe e-mail a documentelor menționate, solicitantului i se transmite numărul de înregistrare al cererii. Ulterior, responsabilul de proiect solicită, prin e-mail, documente suplimentare sau clarificări, în funcție de specificul proiectului la care solicitantul are obligația de a răspunde în cel mult 3 zile lucrătoare.

Cererile de finanțare se vor evalua periodic, iar rezultatele evaluării vor fi publicate pe site-ul DRP.

Pentru a facilita procesul de constituire a dosarului, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pune la dispoziția celor interesați Ghidul de finanțare nerambursabilă 2024, alături de documentele de interes, în format editabil

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel