După bombardarea Odesei, ruşii au lansat rachete şi asupra orașului Mikolaiv 

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
După atacul Odesei, ruşii au lansat rachete şi asupra orașului Mikolaiv 
După atacul Odesei, ruşii au lansat rachete şi asupra orașului Mikolaiv 

După atacurile aeriene ale forțelor rusești asupra orașului portuar ucrainean Odesa, apar informații despre un atac asupra unui alt oraș portuar, Mikolaiv.

Anton Herashchenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne, a declarat că autoritățile locale au raportat mai multe atacuri cu rachete asupra orașului Mikolaiv, relatează Reuters.

Armata rusă a vizat porturile din sudul Ucrainei - inclusiv Odesa și Mikolaiv - într-o încercare aparentă de a bloca accesul Ucrainei la Marea Neagră și de a crea un coridor terestru din Rusia către peninsula Crimeea, al cărei control a fost preluat de Moscova în 2014.

Conform CNN, Oleksandr Syenkevich, primarul orașului Mikolaiv, a scris, duminică, pe Facebook, că au fost raportate „mai multe lovituri cu rachete" asupra orașului, adăugând că autoritățile adună informații.

Într-o declarație pe Telegram, Vitalii Kim, șeful administrației militare regionale, a declarat: „Vă voi spune mâine despre bombardamente. Totul este în regulă".

 

Orașul Odesa, lovit de rachete rusești în această dimineață

 

Rachete rusești au lovit orașul Odesa, din sudul Ucrainei, duminică dimineața, ora locală, potrivit consiliului municipal, citat de CNN. 

"Odesa a fost atacată din aer. Unele dintre rachete au fost doborâte de sistemul nostru de apărare aeriană. În unele cartiere au izbucnit incendii", a postat primăria din Odesa pe contul său oficial de Telegram.

Un depozit de combustibil arde, duminică dimineața, potrivit unei echipe CNN aflată la fața locului, un martor declarând că a auzit șase explozii la depozitul de combustibil înainte de răsăritul soarelui.

Odesa a fost un loc de calm relativ în timpul invaziei rusești și un refugiu pentru ucrainenii strămutați din zonele care au cunoscut cele mai grave lupte. Dar Odesa se pregătește de săptămâni întregi pentru un atac rusesc, centrul orașului fiind plin de baricade antitancuri pentru a se fortifica împotriva unei invazii.

Corespondentul Washington Post, Isabelle Khurshudyan, care se află în Odesa, a scris pe Twitter: "Explozii puternice în centrul Odesei chiar acum. Ferestrele camerei mele de hotel tocmai s-au cutremurat. Nu este clar ce a fost".

Serhiy Bratchuk, un purtător de cuvânt al administrației militare regionale din Odesa, a îndemnat locuitorii orașului să rămână în adăposturi. "Vom învinge. La naiba cu dușmanii!", a scris el într-o postare pe Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel