„Vreau să fac simplu, o clarificare: mânat de dorința sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situații delicate în care ne aflăm astăzi, aseară am propus o soluție EXAGERATĂ: suspendarea temporară a platformei TikTok. Opinia exprimată a fost una strict personală. Libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită niciodată, nici măcar în cele mai delicate situații prin care trece o țară,” a declarat Pavel Popescu.
Acesta a explicat că, deși are rezerve serioase legate de funcționarea anumitor platforme de social media, propunerea sa nu reprezintă o măsură pe care ANCOM ar putea să o implementeze.
„ANCOM nu poate și nu va suspenda TikTok,” a subliniat el.
Amenințările
Pavel Popescu a făcut un apel către opinia publică să contribuie cu critici și comentarii constructive, dar a denunțat ferm amenințările cu moartea primite el și familia sa.
„Vă rog, pe toți cei care citiți acest mesaj, în numele aceleași libertăți de exprimare, să comentați, să criticați și să mă judecați, dar să nu mă amenințați cu moartea pe mine sau pe cei din familia mea,” a transmis vicepreședintele ANCOM.
În același timp, acesta a mulțumit societății civile pentru o discuție constructivă pe marginea acestui subiect. „Le mulțumesc celor din societatea civilă pentru excelenta discuție de astăzi,” a concluzionat Pavel Popescu.
Declarațiile vin într-un context sensibil, în care utilizarea platformelor de social media este subiect de dezbatere intensă, iar autoritățile caută soluții pentru a aborda problemele legate de securitate și funcționarea acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News