Așa că vă puteți imagina cât de frustrați au fost pasagerii unui avion când, după o călătorie de șapte ore, au ajuns exact în același loc. Coșmarul oamenilor a avut loc duminică, 19 februarie, în Japonia, când zborul JL331 al companiei Japan Airlines trebuia să efectueze o cursă de două ore de la Tokyo la Fukuoka, relatează Știrile PRO TV.
Avionul era programat să plece din capitală la ora 18:30 și trebuia să ajungă la destinație în jurul orei 20:30, dar lucrurile au început să meargă prost când traseul avionul a fost schimbat în ultimul moment, ceea ce a dus la o întârziere de 90 de minute, relatează NDTV, citată de LAD Bible.
Deși aceasta ar putea părea o întârziere destul de obișnuită, se pare că, în zonă, timpul este cu adevărat esențial atunci când vine vorba de un zbor pe timp de noapte. Acest lucru se datorează faptului că avioanele comerciale nu pot ateriza în Fukuoka după ora 22:00.
Avionul nu a reușit să aterizeze nici din cauza unor factori externi, și anume vântul puternic.
Prin urmare, avionul a fost nevoit să se întoarcă la destinație, dar, în mod incredibil, calvarul pasagerilor a fost departe de a se termina.
În cele din urmă au aterizat exact în același loc
În loc de o simplă călătorie de două ore înapoi, avionul a fost redirecționat către Aeroportul Internațional Kansai de lângă Osaka, unde a aterizat la ora 23:59.
Contrar așteptărilor, au existat probleme și pe acest aeroport, care suferea de un deficit de personal și de mijloace de transport disponibile.
Acest lucru a însemnat, în cele din urmă, că bieții pasageri, fără îndoială epuizați, au fost din nou îmbarcați într-un avion și duși înapoi la Tokyo.
În cele din urmă au aterizat exact în același loc în care a început călătoria lor, la ora 2:44 dimineața, luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News