E nevoie în continuare de migranți. Marea Britanie prelungeşte facilităţile pentru vizele acordate muncitorilor sezonieri din agricultură

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Guvernul britanic a anunţat marţi prelungirea, pentru încă cinci ani, a facilităţilor în vigoare care permit exploataţiilor agricole să recurgă la muncitori agricoli sezonieri din străinătate, aceasta fiind doar una dintre măsurile care vizează sprijinirea agriculturii, informează AFP.

Obiectivul este acela de a "da exploataţiilor agricole suficienţi lucrători şi siguranţa că îşi vor putea dezvolta activitatea", a anunţat Ministerul britanic al Mediului şi Agriculturii într-un comunicat de presă.

Acest anunţ vine într-un moment în care relaţiile între guvernul laburist şi fermieri sunt tensionate, aceştia din urmă opunându-se încetării unei scutiri de la plata drepturilor succesorale pentru exploataţiile agricole, decisă de executivul de la Londra.

La nivel mai general, sectorul agricol consideră că nu este îndeajuns de susţinut, în contextul creşterii costurilor şi intensificării constrângerilor de mediu.

Ministrul britanic al Mediului şi Agriculturii, Steve Reed, a fost criticat marţi dimineaţa, în timp ce ţinea un discurs la conferinţa anuală a principalului sindicat agricol, NFU. "Voi considera activitatea mea în cadrul guvernului drept un eşec dacă nu voi reuşi să îmbunătăţesc rentabilitatea fermierilor", a declarat Steve Reed.

În timp ce guvernul laburist a promis că va reduce imigraţia, Ministerul Mediului şi Agriculturii precizează că o "revizuire anuală a cotelor va asigura atingerea unui bun echilibru între susţinerea exploataţiilor noastre agricole şi reducerea progresivă a numărului de vize, pe măsură ce punem la punct soluţii alternative".

De la ieşirea din Uniunea Europeană, agricultura din Marea Britanie suferă de o penurie de mână de lucru, atât în ceea ce priveşte sectorul creşterii animalelor, cel al cultivării legumelor şi cel al horticulturii. Precedentele guverne conservatoare au relaxat, în mai multe reprize, politica migratorie pentru a acoperi acest deficit, cu o cotă crescută la 40.000 de vize acordate în 2022, apoi la 45.000 în 2023 şi 2024. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel