E oficial. Abramovici pierde definitiv clubul Chelsea. Guvernul Marii Britanii a autorizat vânzarea 

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:
Abramovici și negociatorii ucraineni s-au îmbolnăvit din cauza unui factor de mediu, nu a unei otrăviri
Abramovici și negociatorii ucraineni s-au îmbolnăvit din cauza unui factor de mediu, nu a unei otrăviri

Guvernul britanic a autorizat vânzarea clubului de fotbal Chelsea Londra, aflat din 2003 în proprietatea oligarhului rus Roman Abramovici, a anunţat ministrul Sportului, Nadine Dorries, citată de AFP.

"Ieri seară, guvernul a acordat o licenţă care autorizează vânzarea Chelsea FC. Ţinând cont de sancţiunile pe care le-am impus persoanelor legate de Putin şi de invazia sângeroasă a Ucrainei, viitorul pe termen lung al clubului nu poate fi asigurat decât de un nou proprietar", a precizat Dorries într-o postare pe Twitter.

Premier League a aprobat marţi achiziţionarea clubului Chelsea de către grupul condus de omul de afaceri american Todd Boehly. Acest consorţiu înaintase pe 7 mai o ofertă de 4,25 miliarde de lire sterline (4,97 miliarde de euro) pentru preluarea clubului londonez.

Marea Britanie nu vrea ca banii să ajungă la Abramovici



După invazia rusă din Ucrainei, Roman Abramovici, vizat de sancţiunile autorităţilor de la Londra, a scos clubul londonez la vânzare, pe 2 martie, insistând că nu va cere rambursarea împrumuturilor contractate de club pe parcursul celor 19 ani în care s-a aflat în proprietatea sa. El a anunţat, totodată, că că toate veniturile din această operaţiune vor merge către victimele războiului din Ucraina.

"Suntem încrezători că de veniturile din vânzare nu vor profita Roman Abramovici sau alte persoane sancţionate. Aş dori să le mulţumesc tuturor, în special oficialilor care au lucrat neobosit pentru ca clubul să continue să joace şi pentru a permite această vânzare, protejând fanii şi comunitatea mai largă a fotbalului", a adăugat ministrul Sportului.

Roman Abramovici a achiziţionat clubul Chelsea Londra în 2003, în schimbul sumei de 140 de milioane de lire sterline, transformându-l într-o forţă a fotbalului englez şi european. Sub conducerea sa, gruparea de pe Stamford Bridge a cucerit cinci titluri în Premier League şi două Ligi ale Campionilor (2012, 2021), între alte trofee.

În acest sezon, Chelsea a terminat pe locul trei în Premier League şi s-a calificat în următoarea ediţie a Liga Campionilor. Clubul londonez a pierdut finalele Cupei Ligii şi Cupei Angliei, ambele la loviturile de departajare, în faţa formaţiei FC Liverpool.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel