Ecaterina Andronescu, ANUNȚ IMPORTANT despre after school și meditații

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat joi, la Bistriţa, că nu doreşte ca învăţătorii sau profesorii din ciclul primar să mai organizeze after school cu elevii de la clasă şi nici să le dea meditaţii acestora.

„Cred că, în viitoarea lege (n.r. - a Educaţiei ) trebuie să precizăm mai clar câteva lucruri, şi anume: doamna învăţătoare sau domnul profesor sau doamna profesor de ciclu primar sau domnul profesor pot să îşi organizeze after school, nu am nicio problemă, dar nu cu elevii de la clasă, pentru că există reacţia părinţilor care nu-şi pot trimite copiii în after school-ul profesorului de la clasă, că al lui copil este tratat diferit faţă de cei care merg la after school. Asemenea lucruri nu trebuie să le mai generăm. Aşa cum şi pentru profesorii care fac meditaţii, pregătire acasă cu elevii: nu cu elevii de la clasă, cu elevii de la alte clase. Totuşi, profesorii trebuie să aibă această conştiinţă profesională, ei sunt constructorii acestei naţiuni”, a spus ministrul.

Citește și Andronescu, despre lipsa săpunului din școli: „Copiii să vină cu șervețele umede de acasă"

În ceea ce priveşte sistemul de ore remediale pentru elevii care nu au progresat suficient, Ecaterina Andronescu a precizat că aceste ore nu vor fi plătite în plus, având în vedere că norma de lucru este de 40 de ore pe săptămână, iar cadrele didactice pot, pe lângă norma didactică, să rămână în plus câteva ore în şcoală.

Citește și Ecaterina Andronescu a IZBUCNIT în Parlament: „Nu ne mai faceți hoți, că nu suntem hoți"

„Fiecare dintre noi, fie că suntem profesor universitar sau educatoare, avem aceeaşi normă: 40 de ore pe săptămână. Eu cred că rămânerea în şcoală a profesorilor de orice nivel, la orice ciclu, mai mult decât norma didactică nu este un lucru rău pentru şcoală. Nu o să le cer să rămână 40 de ore în şcoală, dar cred că 20 de ore în şcoală poate să rămână orice învăţător sau profesor. (...) Eu cred că până la 20 de ore, măcar, să facă orele remediale nu este un lucru rău. Eu cred că intră în fişa postului oricărui profesor să nu dea, la disciplina pe care o predă, rezultate uneori nefericite - şi le numesc având proprietatea cuvintelor. Nu se poate să accept că, din 140.000 de copii, 55.000 nu au luat 5 la matematică şi 20 şi ceva de mii nu au luat 5 la limba română. (...) Nu o oblig pe doamna învăţătoare să facă ore suplimentare cu toată clasa, dar cred că cu cei care încep să aibă decalaj faţă de marea majoritate a clasei orele acestea trebuie să se întâmple”, a explicat ministrul Educaţiei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel