Economia Spaniei își revine, pe fondul relaxării restricțiilor: Mai puțini șomeri, mai mulți turiști

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Numărul şomerilor în Spania a scăzut semnificativ în iunie, pe fondul atenuării restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), a succesului campaniei de vaccinare şi a redresării turismului, transmite Reuters.

Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă s-a redus în iunie cu 4,4%, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 3,61 milioane, arată datele publicate vineri de Ministerul Muncii. Este a patra lună de declin consecutiv. 

Luna trecută au fost create în Spania 203.000 de locuri de muncă, datorită majorării cererii în sectorul serviciilor, pe fondul sezonului turistic de vară. Totuşi, a avertizat Jose Luis Escriva, ministrul pentru Securitate Socială, regiunile dependente de turismul extern, cum ar fi Insulele Baleare şi Canare, sunt în urmă în privinţa noilor locuri de muncă, aici fiind cei mai mulţi angajaţi incluşi în schema naţională de protecţie a muncii - ERTE - menită să limiteze numărul concedierilor.

Conform datelor Ministerului pentru Securitate Socială, majoritatea regiunilor spaniole au ajuns deja la nivelul angajării de dinainte de pandemie.

"Datele au surprins pe toată lumea", a declarat Escriva.

Numărul de turişti străini care au vizitat Spania a crescut

 

De asemenea, în iunie au fost cu 6,4% mai puţine solicitări de şomaj faţă de perioada similară din 2020, când erau în vigoare restricţii severe. Totuşi, numărul şomerilor în Spania rămâne semnificativ mai ridicat decât nivelul din iunie 2019, de 3,02 milioane.

Vineri, Institutul Naţional de Statistică (INE) a anunţat că numărul de turişti străini care au vizitat Spania a crescut până la 1,36 milioane în luna mai a acestui an, de la practic zero în luna mai a anului trecut, când ţara era în carantina.

Numărul de turişti s-a dublat de la o lună la alta, în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021, pe măsură ce restricţiile de călătorie au fost relaxate, dar chiar şi aşa este cu 83% sub nivelul înregistrat în luna mai 2019. În plus, turiştii străini care au vizitat Spania au cheltuit 1,39 miliarde euro în luna mai a acestui an, cu 83% mai puţin decât în aceeaşi lună din 2019, a precizat INE.

Economia Spaniei a înregistrat o creştere record, de 18%, în trimestrul doi din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez.

"Avem o redresare a economiei în plin avânt", a declarat Sanchez, la postul de radio Cadena SER. Acesta a adăugat: "În trimestrul doi din 2021, vom avea un avans al PIB-ului cu 18% mai ridicat comparativ cu perioada similară din 2020". În trimestrul doi din 2021, a patra economie a zonei euro era afectată de restricţiile impuse pentru a opri răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), în special sectorul turismului, iar PIB-ul a înregistrat un declin de 21,6%.

Guvernul de la Madrid se aşteaptă la o expansiune între 1,6% şi 1,7% a PIB-ului în trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni. La finalul lunii iulie vor fi publicate datele privind evoluţia economiei de către Institutul Naţional de Statistică (INE).

Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut în 2019. În 2020, din cauza restricţiilor de călătorie impuse ca urmare a pandemiei, turismul a contribuit cu doar 4% - 5% la Produsul Intern Brut, conform estimărilor analistului Maria Jesus Fernandez, de la Funcas. Spania a primit doar 19 milioane de turişti străini anul trecut, un nivel care nu a mai fost înregistrat din 1969. De asemenea, cheltuielile turiştilor străini în 2020 au scăzut cu 78,5%, la 19,74 miliarde de euro.

Pe ansamblul anului trecut, economia spaniolă a înregistrat o scădere de 10,8%. Banca Centrală a Spaniei se aşteaptă în acest an la un avans al PIB-ului de 6,2%, în timp ce Guvernul previzionează o creştere de 6,5%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel