Ședință de urgență. Purtarea măștii va fi obligatorie peste tot, acolo unde rata infectării va fi de 3 la mie

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Premierul Ludovic Orban i-a convocat la Guvern, la ora 16.00, pe miniștrii Nelu Tătaru și Marcel Vela, precum și pe Raed Arafat, pentru a discuta noi măsuri care trebuie luate pentru a gestiona rata uriașă de infectări cu noul coronavirus. CNSU va avea ședință la ora 17.00 pentru a adopta noile reguli care ulterior vor fi adoptate, prin HG, în ședința de guvern de mâine. 

Surse guvernamentale au declarat, pentru Digi24.ro, că la nivelul Guvernului și al experților în sănătate se ia în calcul propunerea către CNSU de a se introduce obligativitatea purtării măștii peste tot în spații deschise acolo unde rata de infectare va fi de cel puțin 3 la mie. În acest moment se iau decizii la nivel județean în această privință, mai multe județe din țară anunțând deja că au introdus purtarea măștii ca obligație în toate spațiile deschise. În București, autoritățile locale și Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență s-au arătat reticente în privința obligării cetățenilor să poarte masca, preferând în schimb să ia decizii de închidere a unor afaceri și a industriei spectacolelor. 

Premierul va discuta cu miniștrii chemați astăzi la ședința și despre ordinul de ministru prin care se va dispune ca asimptomaticii să nu mai meargă la spitale, fiind tratați acasă, în contextul în care spitalele Covid sunt deja supra aglomerate.  Închiderea școlilor a fost luată în calcul ca scenariu de către autoritățile din București, însă nu s-a luat nicio decizie, după ce INSP a rectificat, în minus, rata de infectare anunțată pentru Capitală - 3,1 la mie. După ce au intervenit cei de la Guvern, care anunțaseră și ei la rândul lor, altă rată de infectare - 2,69 la mie - INSP a revenit cu o rată 2,65 la mie. 

Decizia de a-i ține pe copii acasă este una delicată din punct de vedere politic, având în vedere că ne aflăm deja în precampanie electorală și subiectul poate fi speculat de către actorii politici. Klaus Iohannis a declarat în repetate rânduri însă că el nu este de acord cu închiderea școlilor și cu școala online, copiii având nevoie de educație într-un regim cât mai normal.  La fel de greu de luat pentru politicieni este și o decizie tranșantă în privința măștilor, deși alte țări au reușit să țină sub control evoluția infectărilor obligându-i pe cetățeni să le poarte în toate spațiile deschise. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel