Efectul certificatului verde obligatoriu la serviciu în Italia: Oamenii au luat cu asalt centrele de vaccinare

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Efectul certificatului verde obligatoriu la serviciu în Italia. Prima administrare a vaccinurilor anti-COVID a crescut cu 10.000 față de acum o săptămână.

Potrivit primei actualizări de sâmbătă, sunt deja aproximativ 69.000 de prime administrări efectuate vineri, data intrării în vigoare a obligativității certificatului verde la locul de muncă.

Comparând cifra zilnică cu cea de vinerea trecută, când primele doze ajunseseră la 58.661, se constată o diferență de peste 10.000 de administrări, scrie La Stampa.

În Italia, numărul total de persoane care au primit cel puțin o doză de vaccin a depășit 46 de milioane, o cifră egală cu 85,41% din populația eligibilă.

Vezi și: Peste 80% din românii din Italia sunt vaccinați. Lecție pentru autoritățile române

Numărul de persoane care au fost vaccinate complet este de 43,74 milioane, adică aproximativ 81% din populație.

„Campania de vaccinare este un exemplu de succes, datorat efortului făcut de autoritățile naționale, regionale, cele publice și private, precum și voluntarii l-au făcut împreună pentru a proteja populația de un virus perfid", a declarat generalul de armată Francesco Paolo Figliuolo.

„Italia are mii de resurse, umane, tehnice și profesionale, care, atunci când se unesc și fac echipă, duc la succes", a adăugat Figliuolo: „cifrele ne fac să privim cu și mai mult optimism spre viitor, spre redresare și spre un orizont în care sănătatea cetățenilor este în centrul atenției".

Certificatul verde COVID-19 a devenit obligatoriu începând de vineri în Italia pentru toţi angajaţii, atât în sectorul public cât şi în cel privat. Măsura este menită să încurajeze vaccinarea.

Certificatul sanitar COVID-19 a devenit obligatoriu la locul de muncă în Italia 

 

Certificatul sanitar COVID-19 a devenit obligatoriu începând de vineri în Italia pentru toţi angajaţii, atât în sectorul public cât şi în cel privat, o măsură menită să încurajeze vaccinarea, dar care se loveşte de opoziţia a milioane de salariaţi, constată într-un comentariu AFP.

Prima ţară europeană atinsă de pandemie în februarie 2020, Italia a plătit un preţ scump, cu peste 130.000 de morţi. Guvernul de la Roma a lansat campania de vaccinare în decembrie, iar acum în Italia peste 80% dintre persoanele cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă şi 85% cel puţin cu prima doză.

Vaccinarea devenise deja obligatorie pentru personalul medical şi certificatul sanitar pentru personalul didactic. Dar guvernul condus de Mario Draghi a apreciat că tot nu este suficient pentru a asigura un nivel de imunitate care să prevină noi focare de COVID-19 susceptibile să perturbe activitatea economică, cum s-a întâmplat în 2020 şi la începutul acestui an.

Angajaţii care nu se conformează acestei reguli riscă suspendarea salariului



Pentru a încuraja vaccinarea, executivul a anunţat aşadar cu o lună în urmă, cu aprobarea partidelor majorităţii sale din legislativ, extinderea obligativităţii certificatului sanitar începând din 15 octombrie pentru toată lumea la locul de muncă.

Angajaţii care nu se conformează acestei reguli riscă suspendarea salariului şi o amendă dacă sunt prinşi la serviciu fără preţiosul document. Ei nu pot invoca telemunca pentru a se sustrage, în timp ce angajatorii care nu fac controale riscă şi ei amenzi.

Instituit în august pentru accesul în interiorul restaurantelor sau în muzee, printre alte spaţii, certificatul sanitar cuprinde fie un certificat de vaccinare anti-COVID-19, fie dovada vindecării după această boală, fie un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel