Un şofer român, patron al unei firmei de transport din județul Suceava a murit, astăzi, într-un cumplit accident rutier produs pe autostrada A6 în Germania, în zona oraşului Nurnberg. Alături de el a decedat pe loc încă o persoană, care ar fi chiar cumnatul său.
Cătălin era căsătorit și avea doi copii, o fetiță și un băiat de 3 ani. Alte două persoane, aflate pe locurile din spate ale dubei, au fost rănite grav, fiind transportate de urgenţă la spital cu elicopterele medicale. Potrivit unor surse, unul dintre aceștia ar fi decedat ulterior.
Pompierii s-au chinuit zeci de minute să îi scoată pe aceştia din fiarele contorsionate ale dubiţei.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, o autoutilitară a intrat cu foarte mare viteză într-un TIR, probabil din cauza neatenției. Din câte se pare, TIR-ul din față frânase pentru că urma un blocaj rutier. Oamenii legii aflați la fața locului deviază circulația. Circulația pe autostradă este blocată la această oră și probabil nu se va circula în zonă alte câteva ore de acum înainte.
Şofer român, patronul unei firme de transport, cumnatul lui și încă un pasager, morți în accidentul cumplit din Germania
Traficul rutier pe autostrada A6 a fost blocat timp de câteva ore, perioadă în care pompierii şi medicii au intervenit pentru a-i salva pe bărbaţii striviţi în autoutilitară.
Cătălin A., patronul firmei de transport, anunța ieri că următoarea plecare din România către Franța, Austria și Germania avea să aibă loc miercuri, 24 martie, urmând să se întoarcă în România sâmbătă, 27 martie. Compania asigura și transport mărfuri și de persoane în Anglia, Germania, Austria, Belgia și Franța.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News