Elcen o contrazice pe Gabriela Firea, spune că a respectat parametrii de livrare a agentului termic

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Elcen furnizează agentul termic la parametri optimi de funcționare conform solicitărilor Termoenergetica, anunță compania, care răspunde astfel afirmațiilor Gabrielei Firea, care a declarat luni că în perioada de campanie și precampanie Guvernul a oprit intenționat apa caldă.

Elcen spune că fostul primar al Capitalei dezinformează și minte opinia publică pentru a ascunde neputința de a gestiona termoficarea din București și dezastrul pe care l-a definitivat în timpul mandatului său

„Cheltuielile uriașe investite in imaginea Gabrielei Firea în defavoarea investițiilor, incapacitatea de a atrage fondurile europene nerambursabile esențiale pentru modernizarea rețelelor, precum și nerespectarea în mod repetat a obligațiilor de plată pentru energia termică livrată sunt cauzele manifestării ostilității opiniei publice față de acest mandat dezastruos pentru București.

Ieșirile publice fără fundament, precum și răspândirea de informații false și inducerea în eroare în mod intenționat și repetat a opiniei publice au depășit de fiecare dată sfera competențelor reprezentantului unei instituții a cărei principală responsabilitate este grija față de cetățeni. A minți cu nonșalanță din această poziție implică interes doar pentru imaginea proprie, intenție clară de manipulare, lipsă de respect față de opinia publică și, mai ales, lipsă de decență profesională.

Dezaprobăm total acest gen de manifestare”, spune Elcen.

Compania susține că în perioada indicată de Gabriela Firea, CET-urile ELCEN aflate în funcțiune au furnizat agent termic în parametri corespunzători, în conformitate cu comanda zilnică contractuală a Termoenergetica. Veridicitatea informațiilor transmise poate fi ușor verificată la Dispeceratul ELCEN. Deși agentul termic pleacă de la ELCEN în parametri optimi, starea deplorabilă în care se află rețeaua de transport și distribuție ca urmare a indiferenței Primăriei Municipiului București, a condus la triplarea pierderilor din 2016 până în prezent (aprox. 800t/h în 2016 – aprox. 2200 t/h în 2020) și la dublarea pierderilor în doar 1 an (aprox. 1200 t/h în 2019 vs. aprox. 2200 t/h în prezent), astfel că apa fierbinte produsă și livrată de ELCEN până la gardul centralelor, se scurge în pământ, iar sistemul funcționează la limita de avarie.

Termoenergetica înregistrează datorii restante față de ELCEN în sumă de aprox. 400 milioane de lei, situație ce pune în pericol furnizarea agentului termic în sezonul rece viitor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel