Elena Lasconi a spus că orgoliile nu mai au sens în acest moment. Lasconi a venit însoțită la conferința de presă de unii dintre cei mai importanți oameni de afaceri din România, care au vorbit despre pericolul reprezentat de Călin Georgescu. Printre aceștia s-au numărat Dan Șucu, Dragoș Anastasiu sau Dragoș Petrescu.
„Ura nu-și mai are locul în aceste zile. Eu pot să-mi cer iertare dacă cineva din aceste partide s-a simțit lezat de ceea ce am zis. Nu e momentul să avem orgolii. Este în joc soarta României și noi construim un guvern pro-european. Nu dăm pe tavă România, nu mergem spre Rusia. Vom reuși acest lucru," a spus Elena Lasconi.
L-ați accepta pe Marcel Ciolacu în frunte?
"Nu se pune problema orgoliilor, ci a criteriilor și competenței. Ar trebui să negociem în funcție de competență. În funcție de procentele pe care le-am obținut la alegeri, să vedem ce ministere dorește fiecare. Dar competența este prioritară. PSD este îndreptățit să dea primul-ministru. Dar lăsați-mă să negociem.
Sunt sigură că PSD se va poziționa. Aș putea să subliniez că, dacă toți agreăm ca Marcel Ciolacu să fie premier, trebuie să punem pe masă câteva reforme care să fie făcute foarte repede. În 6 luni ar trebui deja să le implementăm, ceea ce va fi foarte dificil. Sunt sigură că dl. Ciolacu va agrea acest lucru. Eu cred că PSD este suficient de conștient că trebuie să anunțe că mă susține la alegerile de duminică. Îmi doresc să pună în mișcare mașinăria de partid. Mă gândesc aici la primari, la primarii PSD, primarii PNL — toată lumea să fie în stradă, să mobilizeze oamenii. E foarte important ca duminică să scăpăm de pericolul Rusiei.
(...)
Cele mai multe idei care vin din direcția extremistă și putinistă au provocat un val de ură în societatea românească și au dezbinat și mai mult românii.
Nu aș vrea să vorbesc despre scenarii negative, dar o să ajungem să nu mai putem plăti pensii și salarii. Proiectele începute în toate localitățile se vor opri și s-ar putea să fim nevoiți să dăm și banii înapoi la Uniunea Europeană. Ar fi îngrozitor. Dar haideți să punem umărul ca acest lucru să nu se întâmple.
Acum câteva minute am vorbit cu președinta Georgiei, care mă susține public. Ați văzut ce e în Georgia — ea speră că parlamentul va reveni și va merge pe calea europeană datorită acestei presiuni publice făcute de georgieni. Ca să nu ajungem și noi acolo, haideți să oprim Rusia," a mai declarat Elena Lasconi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News