Elena Udrea ar putea ajunge astăzi în România. Fostul ministru va fi încarcerat la Penitenciarul Târgșorul Nou

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Elena Udrea (captură Digi24)
Elena Udrea (captură Digi24)

Fostul ministru Elena Udrea, în prezent în arest în Bulgaria, ar urma să ajungă joi în România, au declarat surse judiciare pentru Mediafax. Autoritățile bulgare au transmis solicitarea pentru procedura de extrădare în cazul Elenei Udrea. 

Cei care o vor prelua pe Elena Udrea sunt polițiști de penitenciar și în prezent se poartă corespondențe pentru ca fostul ministru să fie adus în țară în cursul zilei de joi.

„În urmă cu câteva ore am primit o solicitare din Bulgaria pentru a realiza procedurile de extrădare până pe 20 iunie. Acum se analizează un plan de extrădare. Până pe 20 iunie statul român o va aduce”, a spus Bode.

Curtea de Apel din Sofia a decis, vineri, în 10 iunie, extrădarea Elenei Udrea, după ce fostul ministru a fost prins în 7 aprilie, la granița dintre Bulgaria și Grecia. Udrea a plecat din România în ziua când a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”.

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă.

Elena Udrea va fi încarcerată la Penitenciarul Târgșorul Nou

 

Elena Udrea va fi depusă la Penitenciarul de femei Ploieşti - Târgşorul Nou, susține Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP). Condiţiile sunt mult mai bune decât în azile, orfelinate şi spitale, spune președintele FSANP. Aici va fi în perioada de carantinare-observare, timp de 21 de zile, într-o cameră ce îi va asigura un spaţiu minim de 4 mp, „deoarece fenomenul supra-aglomerării nu este atât de accentuat ca în unităţile penitenciare destinate persoanelor condamnate de gen masculin”.

„În perioada de carantinare-observare, se studiază comportamentul şi personalitatea Elenei Udrea, se efectuează examene medicale, se desfăşoară activităţi de educaţie sanitară şi se evaluează nevoile educaţionale, psihologice şi sociale, în scopul stabilirii ariilor de intervenţie şi asistenţă. La finalizarea acestei perioade, Elenei Udrea i se stabileşte Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică prin care se precizează activităţile şi programele în care fostul politician urmează a fi inclus pe perioada deţinerii. Având în vedere domiciliul acesteia, Elena Udrea va continua executarea pedeapsei şi după cele 21 de zile aferente perioadei de carantinare-observare, tot în Penitenciarul Ploieşti-Târgşorul Nou. Având în vedere criteriile legale de stabilire a regimului de executare, aceasta va fi încadrată de către Comisia din penitenciar la un regim iniţial, ce ar putea fi închis sau semideschis”, informează FSANP.

Suplimentar stabilirii regimului de executare, Comisia va lua în calcul statutul Elenei Udrea de persoană care necesită protecţie, fapt ce va presupune cazarea individuală sau împreună cu deţinute compatibile pe criterii de educaţie, profesie sau funcţie avută anterior arestării. Totodată, statutul de persoană care necesită protecţie presupune participarea la toate activităţile din penitenciar (inclusiv munca - dacă fostul politician optează pentru această posibilitate) cu asigurarea gradului necesar de protecţie, atât din punct de vedere al demnităţii umane cât şi al siguranţei proprii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel