Elena Udrea, mesaj din spatele gratiilor: „Așa se explică de ce mulți români aleg să-și execute pedepsele în alte țări europene“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Elena Udrea a trimis, din spatele gratiilor, o reacție în contextul grevei din învățământ. 

Fostul ministru al Turismului afirmă că statul cheltuie cu un deținut nu mai puțin de 7 mii de lei în fiecare lună, cât trei salarii minime ale profesorilor sau patru pensii normale, iar cei mai mulți dintre deținuți sunt oameni în putere, care ar putea aduce mai multe beneficii dacă și-ar ispăși pedeapsa în libertate, decât din spatele gratiilor.

Elena Udrea, mesaj din spatele gratiilor

 

„În timp ce societatea fierbe din cauza lipsurilor și greutăților tot mai mari cu care toate categoriile sociale se confruntă, în timp ce profesorii protestează în stradă cu școlile închise iar polițiștii și grefierii se pregătesc la rândul lor de greve, cerând creșterea veniturilor şi Guvernul nu știe de unde să acopere o gaură de 22 de miliarde în buget, statul își permite să țină pe bani foarte multi zeci de mii de oameni în pușcării.

Costul lunar pentru un deținut este de 7000 de ron, cât 3 salarii medii de profesor, sau 4 pensii normale.

Diferite documente ale UE, „rezoluții” ale PE, „recomandări” ale Consiliului Europei, „concluzii” ale Consiliului, de exemplu ( cele din martie 2018, sau decembrie 2019, ori din 2022) recomandă ferm și insistent țărilor europene să instituie măsuri alternative detenției. Aceasta (n.a. detenţia)“ar trebui utilizată doar ca ultimă soluție" în timp ce "măsurile neprivate de libertate", au rolul important de a promova reabilitarea și reintegrarea socială a infractorului (reducerea recidivei… și, în consecință, o mai mare securitate publică). Astfel de măsuri sunt aplicate în mai toate țările europene: închisoare cu suspendare, muncă în folosul comunității, sancțiuni financiare, supraveghere electronică. Evident, “utilizarea sporită a sancțiunilor neprivative de libertate, are efecte pozitive și asupra suprapopulării închisorilor, condițiilor deficitare de detenție, asupra radicalizării deținuților aflați în închisoare și asupra obstacolelor întâlnite în domeniul recunoașterii reciproce în state ale hotărârilor judecătorești”.

Așa se explică de ce mulți români, nu doar cei câțiva cunoscuți care sunt "dați" mereu la TV, aleg să-și execute pedepsele în celelalte țări europene care pun în practică recomandările instituțiilor UE. România, în schimb, preferă să țină zeci de mii de oameni în pușcării fără sa facă nimic, să cheltuie 400 de milioane de euro pe an cu aceștia, plus încă 120 de milioane de euro pe an pentru amenzile primite de la CEDO, din cauza condițiile proaste de detenție și supra-popularea pușcăriilor. Ca în mai toate domeniile, și-n cel al justiției, Guvernele României dovedesc o lipsa de viziune, de logică, de incompetență, punând accentul pe pedeapsa în loc să urmărească prin politica penală reabilitarea și reintegrarea socială a celor care au încălcat legea și recuperarea prejudiciilor.

P. S: Este o dimineață fierbinte la Târgșor. Sute de femei în putere stau la soare în curte, mai povestesc la o cafea, mai joacă rummy sau se bronzează.În concluzie, nu au nimic de făcut, pierd vremea, în timp ce acasă copiii lor cresc singuri. Mulți o iau pe calea drogurilor sau a hoției, familiile suferă sau sunt distruse, iar necesarul forței de muncă din România este acoperit cu asiatici și africani“, scrie Elena Udrea pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel