Elev de 16 ani, arestat preventiv după ce și-a terorizat colegii 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Un elev de 16 ani din Botoșani a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile după mai multe gesturi condamnabile pe care le-a făcut colegilor săi. 

Un elev de la Liceul Tehnologic "Alexandru Vlahuţă" din Şendriceni a fost arestat preventiv după ce i-a agresat şi şantajat pe mai mulţi colegi, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Măsura a fost dispusă de Judecătoria Dorohoi, care a emis pe numele adolescentului de 16 ani un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tânărul le lua telefoanele colegilor, sub ameninţarea că îi va agresa, iar apoi le ducea la casele de amanet din municipiul Dorohoi.

Elev de 16 ani, arestat. Pentru ce este cercetat



"Cercetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunilor de hărţuire, lovire sau alte violenţe şi şantaj", a afirmat oficialul IPJ.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că tânărul are antecedente infracţionale, acesta fiind arestat la domiciliu anul trecut, după mai multe furturi.

"Este un elev din clasa a IX-a. A avut probleme şi în trecut cu legea. În vară a spart câteva magazine prin municipiul Dorohoi, fiind arestat şi apoi plasat în arest la domiciliu. Are peste 300 de absenţe la şcoală. Venea foarte rar la ore, iar familia a declarat că este depăşită de situaţie. Având unele antecedente, în urma unei altercaţii cu un coleg, cel din urmă a depus o reclamaţie, iar poliţia a dispus arestarea lui", a declarat şeful Inspectoratului Şcolar, Bogdan Suruciuc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel