Elevii constănțeni de la Școala „Marin Ionescu Dobrogianu”, implicați într-un proiect Erasmus, au vizitat Franța

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
erasmus
erasmus

Școala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” din Constanța implementează proiectul de parteneriat de mică anvergură cu școli din Franța și Turcia, în cadrul programului Erasmus+ "We are healthy - choose what we eat, choose how we act!, cu durata de 2 ani, 2021-2023.

Obiectivul principal al proiectului este promovarea unui stil de viață sănătos și a importanței sportului pentru o dezvoltare armonioasă. Pe parcursul lunii martie s-au desfășurat în școală constănțeană activitățile ”Green day in school” și ”10 minute de dans”, iar în perioada 27 martie - 1 aprilie 2022 a avut loc întâlnirea „Faceți cunoștință! - Activități de gătit”, organizată de coordonatorii francezi din cadrul „Colegiului Henri de Navarre”, Coutras.

La acest eveniment au participat 4 elevi și 3 profesori din România împreună cu 4 elevi și 3 profesori din Turcia. Profesorii însoțitori ai elevilor din România, care fac parte din echipa de proiect, sunt: prof. Ciobanu Claudia Veronica, prof. Ana-Maria Panțu, prof. Maria Minodora Zatic . Opiniile elevilor implicați vor fi prezentate în cadrul activităților organizate cu ocazia Zilei Școlii – 14 aprilie 2022.

Delegația României a ajuns la „Colegiul Henri de Navarre” pe data de 28 martie, întâmpinați de prof. Mariana Dumitru și director Nathalie Gauüzère. Elevii au vizitat colegiul și atelierul de grădinărit, iar ulterior au participat la cursurile de limba engleză.

 

Activități sportive, drumeții și workshopuri

 

Prima activitate sportivă comună a elevilor din toate țările partenere, hochei pe role, s-a desfășurat la baza sportivă de hochei din Coutras. În baza sportivă s-au mai desfășurat și alte activități sportive: Hip-Hop și UNSS. La finalul programului a avut loc întâlnirea cu toți elevii din grupul țintă, cu membrii echipei de proiect din „Colegiul Henri de Navarre” și cu familiile elevilor parteneri.

 

2. erasmus1... (erasmus1.jpg)

A doua zi, 29 martie, în prima parte a zilei, elevii și profesorii din țările partenere au vizitat „The Oyster House” în Gujan-Mestras și Port Larros, iar după-amiază a avut loc drumeția pe Dune du Pilat. A urmat, pe 30 martie,  workshopul culinar, în cantina colegiului, unde elevii au identificat condimente și ingrediente specifice locale.  

În cadrul unei întâlniri de lucru, coordonatorii de proiect au discutat despre obiectivele proiectului și despre modul de implementare a acestuia. Seara, profesorii din țările partenere au fost invitați la cină alături de reprezentanții oficiali locali.

Printre activitățile desfășurate de participanți s-a mai numărat vizita  orașului Bordeaux, ceea ce a facilitat 
înțelegerea culturii franceze și a specificului local. A urmat activitatea sportivă în cadrul Muzeului „CAP Science” evidențiindu-se impactul sportului asupra dezvoltării organismului uman.

Elevii din școlile partenere au fost invitați, pe 1 aprilie, să participe la cursurile specifice orarului școlii, ulterior  
implicându-se alături de aceștia în Târgul de oferte școlare desfășurat în Coutras. Aici au întâlnit reprezentanți ai mai multor școli și domenii profesionale locale. Programul a mai inclus activități sportive – „Double dutch”, activități culinare – „Alternative vegetariene” și sesiunea de evaluare a activităților desfășurate în cadrul săptămânii. La finalul proiectului, organizatorii au distribuit certificate de participare tuturor celor implicați, după care întâlnirea a fost încheiată oficial.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel