Elevii români au câștigat premiul cel mare la o competiție de știință organizată în Los Angeles

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Elevii români triumfă la o competiția de știință din Los Angeles. Ei și-au prezentat proiectul în fața unor oameni de știință de renume și foști astronauți NASA. 

O echipă de elevi de la Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu" din București a obținut premiul cel mare la o prestigioasă competiție de știință organizată în Los Angeles. Cei 12 elevi s-au întors luni noapte acasă, fiind întâmpinați cu flori și aplauze de părinți și susținători.

Echipa a prezentat un proiect inovator privind funcționarea unei stații spațiale, reușind să impresioneze juriul și să se claseze pe primul loc dintre cele 5200 de proiecte înscrise. Competiția, care a adunat 29 de mii de elevi din 28 de țări, a testat cunoștințele și creativitatea tinerilor participanți.

Maria Neagoie, una dintre eleve, a explicat: „Proiectul nostru se numește Project-Nova-2, este practic o lucrare în care am descris o stație spațială.” Elevii au început să lucreze la acest proiect în septembrie anul trecut și au fost încrezători în șansele lor de succes.

elevi-romani-castigatori-los-angeles

Vlad Dimulescu a menționat că „ce le-a plăcut cel mai mult juraților, din ce-am înțeles, este că ne-am împărțit pe aceste departamente și asta ne-a ajutat să facem un proiect foarte amplu.”

Andrei Ciobanu a contribuit la proiect ocupându-se de filtrarea apei și procesarea ei, precum și de controlul atmosferei.

Eliza Radu a adăugat: "M-am ocupat de partea de generare de gravitație artificială și de straturile de protecție împotriva radiațiilor." Mihai Priboi a calculat costurile aproximative ale proiectului, estimându-le la 500 de miliarde de dolari.

După eforturile susținute, elevii au fost recompensați pentru munca lor. Medeea Marinescu a rememorat momentul în care au primit vestea victoriei: „Cred că la 7 dimineața am primit mailul, era 1 aprilie, noi am crezut că este o glumă inițial.”

Elevii români au prezentat proiectul în fața unor foști astronauți NASA

 

Conferința de peste Ocean a fost punctul culminant al competiției. Câștigătorii și-au prezentat proiectul în fața unor oameni de știință de renume și foști astronauți NASA. Luca Teodorescu a fost entuziasmat: „Am cunoscut foarte multe persoane despre care am învățat în cărți sau am văzut în filme.”

Profesorul coordonator, Ioana Stoica, a subliniat succesul prezentării: "Prezentarea a fost apreciată de organizatori ca fiind 'the best ever'."

Părinții tinerilor nu și-au putut stăpâni emoțiile, Marcela Priboi, mama unui elev, declarând: „Îmi dau lacrimile și acum de bucurie.”

Până în 2018, NASA a fost unul dintre organizatorii acestei competiții.

Este pentru a doua oară când o echipă a Colegiului „Tudor Vianu” câștigă acest premiu, potrivit Știrile PRO TV.

elevi-romani-castigatori-los-angeles-2_53963900

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel