Eliminare Chefi la Cuțite 16 noiembrie 2022. Cuțitul de Aur, eliminat cu DOAR trei puncte

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Miercuri, 16 noiembrie 2022, a avut loc o nouă ediție Chefi la Cuțite. Amuletele chefilor s-au cam terminat astfel, că în nici un caz, concurentul eliminat nu a mai putut fi salvat. 

În ediția de miercuri seară de la Chefi la Cuțite cele trei echipe au fost obligate să gătească cu mini ustensile de bucătărie. De fapt acestea sunt niște instrumente de bucătărie în miniatură. Oalele mari au fost înlocuite de niște olicele de câțiva mililitri, tigăile mari au fost înlocuite de tigăițe ca de jucărie și așa mai departe. A fost o probă care le-a dat mari bătăi de cap celor care nu sunt capabili de muncă de migală. Iată cum arată ustensilele ce au fost folosite în acest battle, în fotografia de mai jos: 

2. -imagine fara descriere- (chefi-la-cutite-16-noiembrie-2022.JPG)

Cele trei echipe au avut de gătit un fel principal de mâncare, o salată de crudități, iar la final au avut de ales între un aperitiv și un desert. Ultimul preparat s-a negociat, iar echipele au fost de acord să gătescă desertul în locul aperitivului. 

O altă regulă importantă, care a trebuit să fie respectată a fost că nu se putea folosi nimic altceva decât ustensilele date de Gina Pistol, doar că pe parcursul probei au apărut niște probleme: astfel, echipa lui Cătălin Scărlătescu a fost surprinsă în timp ce folosea poșul. După protestele lui Florin Dumitrescu și a lui Sorin Bontea, s-a decis ca lui Scărlătescu să i se ia două farfurii din cele pe care le-ar obține. Doar că și acest lucru s-a negociat, Scărlătescu spunând că la rândul lor ceilalți doi chefi au trișat, iar echipele lor au folosit hârtie de copt sau frișcă pusă de asemenea din poș. 

"Nu au vrut să fure! Nu și-au dat seama! Mai am trei oameni în echipă, nu se poate așa ceva!" a spus Cătălin Scărlătescu. 

Jurații din această seară, cei care au decis clasamentul și farfuriile în battle-ul 14, au fost scriitori români de proză și poezie. 

 

Chefi la Cuțite 16 noiembrie 2022

 

Florin Dumitrescu nu a fost prea mulțumit de farfuria care i-a ieșit, din cauza unui sos cu piper, mult prea picant: "Nu avem nici o șansă azi. Nu mișcăm în front, nu am cum să zic că avem o farfurie bună, dacă nu o avem," a spus Dumitrescu.

Cu toate acestea, el se arăta entuziasmat de modul în care a lucrat echipa lui. De departe, Florin Dumitrescu pare a avea cea mai închegată echipă, fără individualități care să se contrazică mereu. Singura care nu prea reușește să se integreze, dar care reușește să gătească bine este Brigita. "Brigita este elementul de tuning din echipa mea," a spus Dumitrescu.

În cele din urmă, la acest battle a fost EGALITATE. Astfel, Cătălin Bontea a obținut patru farfurii, Florin Dumitrescu patru farfurii, iar Cătălin Scărlătescu doar trei farfurii. Astfel, la duel vor intra câte jumătate de echipă de la Bontea și Dumitrescu, iar de la Scărlătescu întreaga echipă.

Bontea a decis să-i trimită la duel pe Gigi, Flori și Gabi. La rândul său, Florin Dumitrescu la rândul său a decis să-i trimită la duel pe Ștefania, Brigita și Florin. 

Proba duelului la Chefi la Cuțite

 

La proba duelului concurenții au fost obligați să gătească folosind igrediente bio. Tema este să se gătească un fel principal, dar "vedeta" în farfurie să fie un igredient care este tras la bilețele din cele desemnate anterior de Gina Pistol. Iată ce ingredient le-a picat fiecărui concurent:

Brigita - cafea

Florin - spaghete 

Gabi - mango 

Adrian - ovăz

Gigi - hokkaido (un fel de dovlecel)

Mădălina - Quinoa

Lady Nosfe - ceai

Flori - pere

Ștefania - somon afumat 

În scurt timp, se va afla și persoana eliminată. Pronosticul nostru înainte de aflarea notelor este că cel eliminat va fi Florin, cuțitul de aur al lui Florin Dumitrescu, cel care a gătit paste cu de toate. Bontea a plecat de la banc fără să mai guste, în timp ce Dumitrescu a zis că nu se poate să se gătească așa ceva. 

Iată punctajele obținute în această seară: 

Gigi - 14 puncte 

Brigite - 5 puncte 

Mădălina - 10 puncte 

Flori - 14 puncte 

Gabi -15 puncte 

Ștefania - 4 puncte 

Mădălina - 6 puncte

Eliminat Florin - cuțitul de aur al lui Dumitrescu - 3 puncte, cel mai mic punctaj din acest sezon 

"Eu n-am putut să mânânc că a trebuit să mă duc să scuip," a spus Sorin Bontea atunci când i-a jurizat farfuria lui Florin. 

"Bă, băiatule tu ești normal la cap, ce paste sunt astea? Cu anghinare murate, cu măsline murate, calamar. Avea gust de vomă, de fiere. Cum să gătești așa ceva? Ai avut spaghete, ce ai gătit. E umilitor ce ai făcut," a spus Florin Dumitrescu după ce s-a aflat numele celui eliminat. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel