Două eliminări SURPRIZĂ la Chefi la Cuțite, duminică 13 iunie. S-au aflat semifinaliștii

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

În ediția de astăzi, 13 iunie 2021, a emisiunii "Chefi la cuțite”, cei trei chefi - Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu s-au duelat în ultimul battle din acest sezon. A fost o ediție plină de surprize, cu nervi întinși la maximum. Dorin și Victorina sunt cei doi concurenți care au părăsit concursul. Restul merg în semifinale. 

Vedeți mai jos întreaga desfășurare a concursului de duminică, 13 iunie: 

Cei trei chefi au decis să gătească niște feluri de mâncare mai deosebite, care să arate nivelul ridicat al competiției. Astfel, chef Cătălin Scărlătescu a decis sa gătească mușchi de vită, chef Sorin Bontea piept de rață cu cartofi dulci, iar Florin Dumitrescu a ales un preparat mai dificil, scoici Saint Jacques.

Cătălin Scărlătescu și-a folosit două amulete care i-au permis să gătescă și să guste din mâncare mai bine de jumătate din probă. A fost momentul în care toate amuletele trebuiau folosite pentru că ele au valabilitate doar în battle-uri, nu și în semifinale. Și Sorin Bontea a avut o ultimă amuletă de folosit, una care nu i-a conferit prea multe avantaje, de aceea a lăsat-o la final. El a putut interzice unei echipe să folosească anumite culori în farfurie. 

Astăzi au jurizat oameni de radio. Printre ei s-au numărat Cătălin Buzdugan sau Mihai Morar. 

Echipa lui chef Cătălin Scărlătescu a intrat în semifinale cu un număr de OPT farfurii câștigate la jurizare. Celelalte trei farfurii au fost obținute de echipa lui chef Florin Dumitrescu. Sorin Bontea nu a obținut nici măcar o farfurie. Așadar printre semifinaliști vor fi cu siguranță Narcisa, Valentina și Alex.

Narcisa a fost concurenta care a izbucnit în lacrimi de fericire pentru că a reușit să ajungă în semifinale: "Nici nu știți cât mă bucur că am reușit să ajung aici! Mă bucur din toate încheieturile" a spus aceasta. 

Chefi la Cuțite, duminică, 13 iunie. Duelul pentru semifinale

Astfel, după cum este firesc, la duel intră componenții echipelor lui Bontea și Dumitrescu, adică: Elena, Victorina, japonezul Ricky, Dorin, Kid, Ștefan, Cătălin și Florin. Cei opt concurenți au primit proba chiar de la chefi. Aceștia trebuie sa gătească un meniu din cele trei propuse de chefi, după cum le cade la tragerea la sorți. Fiecare concurent trage un bilețel cu numele chefului. Astfel, concurentul este obligat să gătească meniul propus de respectivul chef. Chef Florin Dumitrescu a propus un meniu de file de lup de mare cu risotto primavera. Ștefan și Victorina sunt cei care vor găti acest preparat. Elena, Ricky și Dorin trebuie să gătescă file de somon cu sos olandez și conopidă. Acesta a fost meniul propus de Cătălin Scărlătescu. 

Meniul propus de chef Sorin Bontea a propus un meniu de carne de vită cu sos bernez. Florin, Cătălin și Kid sunt cei care trebuie să gatescă acest meniu. 

15 puncte a obținut Cătălin de la echipa lui chef Florin Dumitrescu. A fost cea mai bună farfurie din ultimul battle. Urmează și restul farfuriilor. 

De asemenea, Elena din echipa lui chef Bontea a obținut 15 puncte, cu o farfurie foarte bună, deși sub a lui Cătălin.

Tot 15 puncte a obținut și Florin, de la echipa lui chef Florin Dumitrescu: "Nu mi-a venit să cred că am luat 15 puncte. Sunt copleșit, emoționat. Sunt fericit că am făcut cartofi zdrobiți buni"

Ștefan de la Dumitrescu a obținut un număr de 12 puncte și merge mai departe.

Japonezul Ricky a obținut și el 12 puncte și spre bucuria multor dintre cei care urmăresc show-ul și el merge mai departe. "Aveam emoții, mă durea burtica," a spus Ricky în așteptarea rezultatului final. "Te iubesc, chef Bontea! Semifinalaaa!" a mai spus Ricky când a intrat în bucătărie.

Kid a reușit să meargă mai departe: "Eram șocat. Mă așteptam să plec acasă. Mă bucur că nu s-a irosit amulta aceea pe mine, cea care m-a salvat. Sunt foarte fericit că mă întorc la colegii mei. Sper ca prin ce am făcut eu să inspir oameni că ei pot realiza lucruri", a declarat acesta. 

"Nici Victorina, nici Dorin nu au reușit în această seară. Este un moment trist și pentru mine și pentru ei. A fost un sezon foarte dificil și pentru mine, concurenții mei au fost de multe ori la duel. Nu am fost nici eu prea inspirat," a spus chef Sorin Bontea.

Dorin a izbucnit în lacrimi la aflarea veștii că a fost eliminat. "Eu am crezut că voi câștiga și n-am ajuns nici măcar semifinalist," a spus Dorin. Acesta a fost foarte dezamăgit și a plâns în hohote. Acesta a fost dărâmat de vestea eliminării. 

Ricky a plâns și el foarte tare când a văzut că Victorina a fost eliminată. 

Două eliminari la "Chefi la cuțite" duminică, 13 iunie

 

știrea inițială:

Astăzi, 13 iunie sunt așteptate două eliminări. De departe cei mai experimentați par a fi bucătarii din echipa lui Florin Dumitrescu. Acolo, doar unul singur este amator și anume Kid, cel care a fost salvat ultima dată de la eliminare de Florin Dumitrescu prin folosirea amuletei.

Sezonul 9 al emisiunii "Chefi la cuțite” este unul de excepție. Cei trei chefi, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, și-au ales trei echipe puternice alături de care luptă pentru a ajunge în finală. După numeroase battle-uri palpitante și dueluri cu răsturnări de situație complet neașteptate, chefii se pregătesc să dea ultima bătălie culinară din acest sezon. Miza este uriașă și fiecare bucătar este gata să dea tot ce are mai bun pentru a-și demonstra priceperea în materie de gătit.

În ultimele ediții ale îndrăgitului show culinar, concurenți de toate vârstele și cu povești de viață suprinzătoare înfruntă așadar emoții uriașe și speră să ajungă până în marea finală, când se va afla cine este câștigătorul „Chefi la cuțite” sezonul 9.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel