Elon Musk, despre o aventură cu soția unuia dintre fondatorii Google: „Este o prostie totală”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Elon Musk a negat cu vehemenţă că ar fi avut o aventură cu soţia unuia dintre fondatorii Google, Sergey Brin, cu care este bun prieten de multă vreme, şi a respins informaţiile apărute într-un articol publicat duminică în The Wall Street Journal, potrivit căruia acea aventură ar fi pus capăt atât căsniciei lui Brin, cât şi prieteniei acestuia cu Musk, informează DPA.

„Această poveste este o prostie totală”, a scris Elon Musk pe Twitter duminică seară, referindu-se la acea aventură prezumtivă, care s-ar fi produs într-o perioadă în care Sergey Brin şi soţia lui, Nicole Shanahan, erau deja despărţiţi dar locuiau încă împreună.

„Eu şi Sergey suntem prieteni şi am fost împreună la o petrecere seara trecută! Am văzut-o pe Nicole doar de două ori în ultimii trei ani şi de fiecare dată acest lucru s-a produs în prezenţa multor oameni în jurul nostru. Nu a fost nimic de natură romantică”, a declarat CEO-ul companiilor SpaceX şi Tesla.

 

Musk şi Brin sunt prieteni buni de foarte mulţi ani



Jurnaliştii de la The Wall Street Journal au scris că prietenia dintre Musk şi Brin a încetat după un presupus flirt între Nicole Shanahan şi Elon Musk. Acest lucru ar fi dus la divorţul cuplului.

Musk şi Brin sunt prieteni buni de foarte mulţi ani, potrivit relatărilor din presa internaţională. Sergey Brin, care ocupă locul al optulea în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, l-a ajutat financiar pe Musk în timpul crizei economice din 2008.

Însă, în toamna anului trecut, când Brin şi Shanahan au decis să se despartă deşi locuiau în continuare împreună, soţia cofondatorului Google ar fi decis să flirteze cu Elon Musk, cel mai bogat om din lume.

Musk şi iubita lui, cântăreaţa Grimes, s-au despărţit în septembrie, chiar dacă au devenit ulterior părinţii celui de-al doilea copil al lor, venit pe lume cu ajutorul unei mame-surogat, în decembrie 2021. Tot în toamna anului trecut, o altă parteneră a lui Musk, Shivon Zilis, care este directoare de operaţiuni şi proiecte speciale în cadrul companiei Neuralink, a născut gemeni.

Acea naştere pare că nu l-ar fi împiedicat însă pe Elon Musk să se apropie tot mai mult de soţia prietenului său, Sergey Brin.

 

Sergey Brin şi Nicole Shanahan au fost căsătoriţi timp de patru ani



Cei doi ar fi avut o aventură în timpul ediţiei din Miami a festivalului Art Basel, la începutul lui decembrie 2021, precizează The Wall Street Journal.

Sergey Brin a depus actele oficiale prin care a cerut divorţul de Nicole Shanahan la începutul acestui an, invocând motivul "diferenţelor ireconciliabile", la doar câteva săptămâni după ce a aflat despre aventura soţiei sale, potrivit aceluiaşi cotidian newyorkez.

Sergey Brin şi Nicole Shanahan au fost căsătoriţi timp de patru ani şi au împreună o fiică. Cei doi s-au despărţit în mod oficial la sfârşitul anului 2021.

În cadrul procesului de divorţ, Nicole Shanahan vrea să obţină 1 miliard de dolari din averea lui Sergey Brin, estimată la 95 de miliarde de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel