Elveția se opune livrărilor de arme germane către Ucraina

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Elveția neutră a împiedicat livrările de arme germane către Ucraina, blocând reexportul de muniție de producție elvețiană folosită la vehiculele blindate Marder, pe care Kievul ar dori să o primească, a relatat ziarul elvețian SonntagsZeitung, conform Reuters.

Vestea vine în contextul în care cancelarul german Olaf Scholz se confruntă cu critici tot mai mari pentru eșecul guvernului său de a livra arme grele Ucrainei pentru a o ajuta să respingă atacurile ruse, chiar dacă alți aliați occidentali și-au intensificat livrările.

Marder, fabricat de producătorul german de arme Rheinmetall, folosește muniție fabricată în Elveția, a precizat ziarul. Elveția restricționează reexportul acestui tip de material de război către zonele de conflict.

Ziarul a citat un purtător de cuvânt al Secretariatului de Stat elvețian pentru Afaceri Economice (SECO), care a declarat că a primit două solicitări din partea Germaniei privind transferul în Ucraina a muniției primită din Elveția.

"Ambele solicitări ale Germaniei au primit un răspuns negativ, legat de neutralitatea elvețiană și de criteriile obligatorii de respingere din legislația privind materialul de război", a declarat purtătorul de cuvânt, citat de ziar.

SECO nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

Elveția s-a îndepărtat de practicile anterioare și a adoptat sancțiunile Uniunii Europene menite să pedepsească Rusia pentru invadarea Ucrainei, dar a declarat că neutralitatea sa nu-i permite furnizarea de arme în zonele de conflict.

Luna trecută Elveția a respins cererea Poloniei de a primi arme pentru a ajuta Ucraina vecină.

Rusia a atacat Odesa cu rachete

 

apte rachete au lovit sâmbătă orașul Odesa din sudul Ucrainei, ucigând opt persoane - inclusiv un bebeluș de trei luni - și rănind alte 18, a declarat președintele într-o conferință de presă Volodimir Zelenski.

Atacul și uciderea bebelușului l-au emoționat pe Zelenski: "Au ucis un bebeluș de trei luni", a spus el.

"Războiul a început când acest bebeluș avea o lună. Vă puteți imagina măcar ce se întâmplă? Sunt pur și simplu niște ticăloși. Pur și simplu ticăloși. Nu am alte cuvinte pe care să le folosesc în acest context. Sunt doar niște ticăloși”, a spus președintele ucrainean.

Anterior, oficiali militari ucraineni au anunțat că două rachete au lovit o unitate militară și două clădiri rezidențiale din oraș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel